Spania. O româncă a racolat o conațională și a forțat-o să se prostitueze: O verifica mereu și îi lua toți banii  

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Procurorul solicită o pedeapsă globală de 8 ani și 6 luni de închisoare pentru o femeie, de naționalitate română, în calitate de presupus autor al infracțiunilor de trafic de ființe umane în scopul exploatării sexuale și determinarea de a exercita prostituția în Logroño.

Pentru infracțiunea de trafic, procurorul cere 5 ani și 6 luni închisoare; iar pentru cea de practicarea prostituției - 3 ani de închisoare și o amendă de 2.700 de euro. Procesul împotriva româncei, fără antecedente penale, este programat pentru această luni, 3 aprilie, la Tribunalul Provincial din Logroño.

Românca este acuzată că ar fi abuzat o conațională, pe care, în anul 2014,  convins-o să vină în Spania, pentru a lucra ca prostituată și a-și câștiga existența. Potrivit  rechizitoriului procurorului, femeia avea o relație de familie îndepărtată cu victima, o tânără, care are în prezent 27 de ani. Aceasta avea o situație financiară precară, analfabetă și provenea dintr-o familie cu mai mulți copii, scrie nuevecuatrouno.com.

Inculpata s-a înțeles cu părinții tinerei și cu aceasta că o va însoți în Spania, unde vor practica, împreună, prostituția. În acest fel, ambele s-au deplasat în Spania, în octombrie 2014. Pârâta a plătit călătoria victimei, care urma să-i restituie banii, după ce va începe să lucreze.

 

Spania. O româncă a racolat o conațională și a forțat-o să se prostitueze: O verifica mereu și îi lua toți banii   

 

După o perioadă de stat în orașul Pancorbo (Burgos), ambele au ajuns în Logroño și au acceptat să practice prostituția într-un club de noapte din oraș. Cele două românce locuiau într-un apartament, împreun cu un frate al acuzatei și alți compatrioți.

Începând cu luna iunie 2015, inculpata a început să exercite un control strâns asupra victimei și a banilor pe care aceasta îi câștiga ca prostituată. Acuzata i-a luat actele victimei și i-a cerut să-i predea toți banii câștigați. Victima  trebuia să ceară bani acuzatei, dacă dorea să-și cumpere ceva. În plus, românca acuzată o verifica chiar și atunci când victima vorbea cu părinții săi la telefon.

Tânăra nu putea părăsi apartamentul în care locuia și, de multe ori, când își încheia ziua la club, inculpatul mergea să o caute, o certa și o lovea. Calvarul victimei s-a terminat în octombrie 2015 când un client a vorbit cu patronul clubului despre situație tinerei, iar acesta a luat legătura cu Poliția.

Victima a fost supusă unui controlul și presiuni din partea inculpatei, care era conștientă de slăbiciunea tinerei, pe care o împiedica să decidă ceva și a obligat-o să continue să practice prostituția, luându-i banii câștigați.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel