Spania. O româncă povestește calvarul prin care a trecut când a fost forțată să se prostitueze: „Ne tăia cu Katana, ne viola…”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Dana, o tânără româncă obligată de o rețea de proxeneți să se prostitueze în Spania, a povestit experiența ei în fața camerelor de filmat ale televiziunii spaniole Telecinco.

Românca a fost victima unui conațional care i-a promis că o va duce să lucreze într-un restaurant. Dana nu a fost de acord și i-a spus că se va mai gândi. Însă după câteva ore s-a trezit într-o mașină cu pistolul la cap. Românul o drogase și când s-a trezit a început să o amenințe cu arma că o va ucide dacă nu face ce spune el. Tot el i-a luat buletinul și telefonul mobil.

„I-am spus că trebuie să mă gândesc și că în acel moment nu pot pleca. El a trimis un băiat să cumpere o pizza și mi-a indicat să mănânc, dar eu i-am spus că nu mi-e foame. M-a rugat să mănânc, apoi am luat o bucată și dintr-odată am adormit.

Când m-am trezit, nu mai aveam documentele de identitate, iar el mi-a spus că ne îndreptam spre București pentru a pleca în Spania. Simțeam că ceva nu e în regulă, dar eram foarte confuză, eram pe jumătate adormită. Înainte să ne îmbarcăm în avion m-a amenințat cu pistolul și mi-a zis că dacă încerc ceva, mă va ucide”, povesteste Dana, potrivit telecinco.es.

 

Dana: „Ne obliga să ne uităm toate când o bătea pe una dintre noi”

 

Când a ajuns în Spania, Dana credea că va lucra în restaurant. 

„Am ajuns într-o clădire. Erau multe femei acolo. Mi-a spus să nu-mi fie teamă fiindcă toate lucrează în restaurantul în care voi lucra și eu. A chemat una dintre fete și toți trei am plecat să cumpărăm haine pentru mine și atunci mi-am dat seama, am înțeles ce se va întâmpla cu mine. Pentru că eu mă așteptam la un costum negru și o cămașă albă, dar era exact contrariul: rochii scurte, o culoare foarte strigătoare, machiaj și un ceas...", a mai spus românca.

Însă scenariul s-a schimbat. Bărbatul i-a spus că „din acest moment ești obiectul meu, te vei supune ordinelor mele”. 

„Aici am avut parte de un șoc, fiindcă a venit la mine în cameră și m-a violat, m-a învățat cum trebuie să fac. E foarte greu. În acea casă am luat prima bătaie și ne obliga să ne uităm toate când o bătea pe una dintre noi. Cu bâta de baseball, cu picioarele, cu pumnii, ne tăia cu Katana, ne viola”, a mai povestit Dana.

 

Minimum 10 clienți pe noapte

 

Românca era obligată să aibă minimum 10 clienți pe noapte pentru a achita o datorie imaginară.

„Mi-a spus că am o mare datorie de plătit, pentru călătorie, haine și toate lucrurile și că trebuie să o plătesc cât mai repede, altfel va crește. O jumătate de oră - 60 sau 70 de euro și fiecare trebuia să facem minim 700 sau 800 de euro. Dacă nu făceam banii ăștia, atunci bătaia era mai dură sau, odată, ne-a pus să și mâncăm banii. Nu aveam încredere niciuna în celelalte, nu aveam voie să plângem fiindcă dacă una dintre noi plângea, eram pedepsite toate”, mai spune Dana.

Tânăra a trăit în acest calvar câteva luni, iar salvatorul ei a fost un client. 

„I-am cerut să mă ajute să scap din acel infern și că dacă nu mă ajută, mă arunc de la etajul doi. Apoi a venit în ziua următoare, dar noi în club eram urmărite. I-am spus fetei care era cu mine că mă duc să cumpăr ceva de mâncare și acela a fost momentul în care am fugit”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel