Spania. O româncă și cei doi copii ai săi, la un pas de moarte după ce fostul iubit a încercat să-i ardă în casă

Liviu Ludovic |
Data publicării:

O româncă din Spania a fost la un pas de moarte, după ce locuința sa a fost cuprinsă de flăcări. Polițiștii merg pe varianta unui gest motivat de gelozie.  

O româncă stabilita în Huelva, Spania, a trecut printr-un adevărat coșmar, după ce locuința în care locuia cu chirie a fost cuprinsă de flăcări. Din fericire, nimeni nu a fost rănit iar femeia a reușit să iasă la timp din casă alături de cei doi copii ai săi. 

Principala ipoteză în acest caz este incendierea intenționată, după ce fostul iubit al femeii a provocat un scandal monstru fix înainte să izbucnească flăcările.

Potrivit presei locale, incidentul s-a petrecut marți, în jurul orei 18.30, într-un imobil situat pe strada Pizarro de Rociana del Condado din Huelva. Personalul de la Serviciul Provincial de Pompieri a intervenit rapid, înainte ca flăcările să se extindă și la alte case. 

Vecinii româncei spun că incendiul a fost provocat intenționat de un bărbat, cu care românca avusese o relație sentimentală vara trecută. Oamenii spun că înainte de incident s-a azuit o ceartă foarte puternică între cei doi, urmată de fuga din casă a femeii cu cei doi copii ai săi. Aceștia au declarat că nu știu dacă femeia a ieșit înainte sau după declanșarea flăcărilor. 

Românca locuiește de ani de zile în zonă, fiind perfect integrată în comunitate, mai scrie publicația Diario de Huelva.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel