Vasilica este una din ele așteaptă în parcarea din Palos de la Frontera, provincia Huelva, unde opresc și astăzi autocarele care vin din România. Acolo, patronii spanioli își aleg muncitorii – „Vreau zece femei” sau „Vreau patru femei” -, iar româncele se grupează și urcă în dubițele lor. Patronii spanioli preferă femeile, pentru că sunt mai delicate cu fructele și mai eficiente decât bărbații.
Pe câmp, Vasilica n-are voie să se îndrepte de spate în timp ce culege. Trebuie să stea aplecată și să apuce căpșunile cu ambele mâini, fără să se sprijine în roabă. Chiar dacă patronul nu o vede, îi atrag atenția celelalte muncitoare românce. Atunci când nu-i convine ceva, patronul strigă „Maleta!” și „La calle” – „Bagajul” și „Valea!”, pentru că sute, mii de români ar vrea să muncească în locul Vasilicăi.
I-a lăsat pe copii în grija bunicilor
Astăzi, Vasilica are aproape 50 de ani și încă muncește câteva luni pe an la căpșuni, în Palos de la Frontera. În restul anului, trăiește în România. Când era mai tânără, lucra sezonier în diverse localități din Spania: în Lleida, Zaragoza, Jaén, Córdoba sau Ricla, la fructe, la măsline, la struguri, la usturoi sau la ceapă. Cea mai lungă perioadă în care nu și-a văzut copiii a fost un an și jumătate, în care a migrat dintr-o parte în alta a Spaniei, în căutare de muncă.
I-a lăsat pe copii în grija bunicilor și a plecat în Spania, la căpșuni.
„Pentru bani am plecat și… mă trec lăcrimile. Eu nu știu bucuriile și supărările copiilor mei. Vorbeam cu fata la telefon și îmi spunea: «Mamă, nu ne mai trebe banii, numa tu să vii acasă». E dureros. Nu aveam cum să rămân în România, eram săraci, nu aveam cu ce să trăim, da să-ți mai faci și tu strictul necesar – o bucătărie, o baie. Te spălai la albioară. Jumătate aș fi rămas cu ei, jumătate aș fi plecat”, spune Vasilica, potrivit Libertatea.
La „cazări”, în câmpurile de căpșuni
Februarie 2020. Este ora 14.30 și Vasilica se întoarce de la câmp în Palos de la Frontera. Orele de stat în umezeală, îndoită de spate, înseamnă dureri care trec doar cu ibuprofen, asta știe orice româncă din câmpurile de căpșuni. Dar te obișnuiești, mai ales dacă lucrezi aici de mulți ani. Acesta e și motivul pentru care majoritatea culegătorilor sunt femei: se spune că suportă durerile de spate și crizele de rinichi mai bine decât bărbații.
Vasilica stă la “cazări”, într-o căsuță-vagon construită în câmp de patronii spanioli, frații Domingo și Juan Lopez. Niște dreptunghiuri din beton, cu două camere mici în care sunt înghesuite câte patru paturi suprapuse. Într-o cameră stau Vasilica și Stela, vecina ei din satul Daneți, împreună cu Elena, iar în cealaltă cameră, Tudora și Corina. Alături, locuiește Adi, șeful de câmp, împreună cu soția și copilul lor.
O bucătărie cu o mașină de spălat, un aragaz, un frigider, o chiuvetă, o masă, niște rafturi, câteva scaune și o canapea veche. O singură baie și un duș fără cabină, delimitat de o perdea de plastic. Mă spăl pe mâini cu un șampon pentru copii pe care scrie “Ajutoare din Fondul European destinat celor mai defavorizate persoane și din bugetul de stat”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
