Spania pregătește un proiect de lege ca să împiedice accesul minorilor la site-urile pornografice

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Guvernul spaniol a anunţat marţi că dezvoltă o tehnologie bazată pe verificarea vârstei pentru a împiedica minorii să acceseze site-uri pornografice, şi pregăteşte un proiect de lege pe acest subiect, relatează AFP.

Această iniţiativă survine în contextul creşterii cazurilor de violenţă sexuală comise de minori în Spania, autorităţile şi experţii arătând spre impactul accesului crescut al copiilor cu vârste tot mai fragede la site-uri pornografice.

La solicitarea guvernului de stânga, Agenţia spaniolă pentru protecţia datelor dezvoltă în prezent 'un sistem de verificare a vârstei care a fost deja testat cu principalele browsere' şi ar urma să fie pus în funcţiune 'înainte de vara anului 2024', a anunţat purtătoarea de cuvânt a executivului spaniol, Pilar Alegria, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit Agerpres, acest program va putea fi instalat de către adulţi pe diverse dispozitive, a explicat ea, fără însă să ofere mai multe detalii despre această tehnologie sau să specifice modul în care guvernul ar putea face obligatorie utilizarea ei.

'Obiectivul principal este de a proteja minorii de accesul la conţinut pentru adulţi', a declarat purtătoarea de cuvânt la sfârşitul consiliului de miniştri, care a dezbătut un raport pe acest subiect, afirmând că aceasta este o iniţiativă 'de pionierat în Europa'.

Planul Spaniei de a împiedica accesul minorilor la site-urile pornografice 

 

În Franţa, parlamentul dezbate un proiect de lege care ar permite autorităţilor să blocheze fără proceduri judiciare site-urile pornografice care nu respectă obligaţiile de verificare a vârstei utilizatorilor lor.

'Consumul de pornografie la vârste atât de fragede are consecinţe logice şi evidente şi un impact negativ', a continuat Pilar Alegria, afirmând că această problemă reprezintă 'o preocupare majoră pentru societate'. Oficialul a confirmat că guvernul socialistului Pedro Sánchez intenţionează să prezinte un proiect de lege care vizează protejarea minorilor de conţinutul neadecvat de pe internet 'în săptămânile următoare', fără a da alte detalii.

În Spania, mai mult de jumătate (53,8%) dintre copiii cu vârste sub 13 ani au urmărit deja materiale pornografice, potrivit unui studiu al ONG-ului Salvaţi Copiii. Într-un interviu publicat duminică de cotidianul El Pais, premierul spaniol a numit aceste cifre 'devastatoare', afirmând că minorii sunt victime ale unei 'epidemii reale' care le afectează 'dezvoltarea şi comportamentul prezent şi viitor'. El a anunţat că guvernul va prezenta, fără a oferi un termen, 'o lege pentru protecţia minorilor pe internet'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel