Spania. Român, prins, în timp ce încerca să abuzeze sexual o tânără. Un polițist, aflat în timpul liber, l-a reținut la timp

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Spania. Un român, prins, în timp ce încerca să abuzeze sexual o tânără. Un polițist, aflat în timpul său liber, l-a reținut la timp
Spania. Un român, prins, în timp ce încerca să abuzeze sexual o tânără. Un polițist, aflat în timpul său liber, l-a reținut la timp

Un agent al Poliției Naționale, aflat în afara serviciului, a prevenit aseară o agresiune sexuală asupra unei femei în Ensanche de Vallecas din Madrid, a informat un purtător de cuvânt al Sediului Poliției din Madrid pentru Europa Press.

Este vorba despre un român de 33 de ani, care mai are 20 de arestări anterioare, dintre care una pentru abuz sexual în septembrie. Evenimentele au avut loc, marți, în jurul orei 22.30 când agentul și-a anunțat colegii că a reținut un bărbat, care a încercat să abuzeze o tânără spaniolă de 22 de ani.

Agentul a observat cum acest individ a urmărit victima până la ușa de acces a unei clădiri și a apucat-o strâns de braț, încercând să o atingă în zonele intime, relatează elcorreo.com.

La fața locului au intervenit agenții de poliție și l-au arestat pe bărbat ca presupus responsabil pentru  infracțiunea de abuz sexual. Infractorul este un român de 33 de ani, care va răspunde acum pentru o nouă infracțiune.

În altă ordine de idei, reamintim că o grupare, care se ocupa cu fabricarea drogurilor, formată din nouă români și spanioli, a fost astăzi destructurată de Garda Civilă în Oliva, comunitatea Valencia, Spania.

 

Români, prinși cu peste 1.100 de plante de marijuana în casă 

Agenții Gărzii Civile au cercetat nouă persoane pentru șase infracțiuni contra sănătății publice, de asemenea pentru fabricarea de substanțe stupefiante și opt infracțiuni de furt de energie electrică. 

Ancheta a început în luna mai, anul trecut, cu investigarea distribuției de marijuana în Oliva, din cauza creșterii infracțiunilor privind consumul de droguri ,în marea majoritate fiind vorba despre minori.

În urma acestor investigații, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții domiciliare în acest oraș, unde au fost găsite 1.185 de plante de marijuana, precum și numeroase instrumente electrice destinate culturilor, precum lămpi, ventilatoare sau aparate de aer condiționat.

Ancheta a ajuns la nouă indivizi cercetați: șapte bărbați și două femei cu vârste cuprinse între 33 și 73 de ani și de naționalitate spaniolă și română. Inculpații au fost aduși în fața magistraților de la Tribunalul din Gandia.

 

Alți doi români, prinși cu 18 kilograme de muguri de marijuana 

 

Nu sunt primii români implicați într-un dosar de droguri. La începutul lunii septembrie, agenții Poliției Naționale din El Ejido au împiedicat transportul de droguri și au confiscat 18 kilograme de muguri de marijuana ambalate în vid. Doi români, o femeie și un bărbat, au fost arestați.

Trei vehicule de poliție au imobilizat BMW X5 cu plăcuțe de înmatriculare de origine germană și i-au interogat pe cei doi ocupanți, un bărbat și o femeie de naționalitate română. Răspunsurile incoerente ale cuplului i-au făcut pe oamenii legii să percheziționeze mașina celor doi români. Astfel, agenții Poliției Naționale din El Ejido au găsit 16 pachete de muguri de marijuana ambalate sub vid, cu o greutate de 18 kilograme.

Cei doi români arestați au fost duși la tribunal, acuzați de trafic de droguri. În plus, bărbatul reținut are antecedente penale, pe numele lui fiind deschisă o anchetă judiciară pentru săvârșirea unei infracțiuni contra proprietății, în luna mai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel