Spania. Româncă, abuzată și amenințată de o femeie și cinci bărbați. Inculpații, exonerați de orice vină

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

O româncă, rezidentă în Mislata, provincia Valencia din Spania, s-a prezentat, ieri, în fața judecătorului pentru a vorbi despre abuzul suferit la începutul lunii ianuarie.

Judecătoria din Mislata a clasat dosarul în care erau inculpați cinci bărbați și o femeie, ei fiind acuzați că ar fi agresat sexual o româncă la începutul lunii ianuarie. După doar două luni de anchetă, judecătorul a fost de acord cu clasarea provizorie a procesului „întrucât săvârșirea vreunei infracțiuni nu este justificată în mod corespunzător”.

Spania. Românul care a violat 23 de fetiţe conaționale, condamnat astăzi la 300 de ani de închisoare: Cel mai periculos agresor sexual

În plângerea sa, românca, cu dizabilități mintale, a povestit că din data de 13 decembrie, unul dintre inculpați a supus-o la atingeri continue, profitând de momentele în care partenerul ei nu era acasă întrucât pleca la serviciu. Conform româncei, în data de 3 ianuarie, individul a dus-o la o rulotă și a chemat pe restul inculpaților. Potrivit a ceea ce a declarat polițiștilor, aceștia ar fi forțat-o să întrețină relații sexuale cu ei în timp ce își băteau joc de ea.

 

Există contradicții ale victimei

 

Cu toate acestea, instanța susține că există contradicții ale victimei în declarațiile sale de la sediul poliției și din fața judecătorului, precum și declarațiile partenerului ei, care „nu coincid nici măcar minim în ceea ce ea a relatat cu privire la agresiunea sexuală suferită”. Astfel, „nu se susține acuzația”.

În lipsa altor probe ale unei infracțiuni, judecătorul consideră că procedura împotriva celor șase inculpați - cinci bărbați arestați pentru agresiune sexuală și o femeie pentru presupuse amenințări - nu poate fi continuată și au fost exonerați de orice fel de răspundere penală.

 

„Lipsă de infracțiune”

 

Agenții din cadrul Unității Naționale pentru Familie și Atenție la Femei (UFAM) a Poliției au reținut cinci bărbați acuzați de infracțiuni de agresiune sexuală și pe partenera unuia dintre ei pentru că a amenințat victima cu moartea pentru ca aceasta să nu depună plângere. „Dacă faci o plângere, o să-ți ard camioneta și tu vei arde ca șobolanul”, i-a spus ea, potrivit victimei.

Avocații apărării inculpaților, printre care și avocatul Isabel Andrés Bueno, au adus în discuție, în cadrul diferitelor audieri, contradicțiile în care ar fi intrat românca și partenerul ei, de aceea instanța i-a eliberat și nu a impus arestarea pentru niciunul dintre ei pentru „lipsă de infracțiune”.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel