Decretată duminică pentru o perioadă provizorie de 15 zile, starea de urgenţă sanitară va fi în vigoare până pe 9 mai. Măsura a permis instituirea interdicţiei de circulaţie aproape în întreaga ţară şi a unor interdicţii de intrare şi ieşire din regiunile spaniole.
În virtutea autonomiei lor administrative, regiunile spaniole sunt competente în privinţa măsurilor sanitare şi ar fi putut lua aceste decizii fără un decret al guvernului central, dar acesta din urmă a considerat necesar să adopte noul cadru juridic pentru a împiedica anularea restricţiilor de către justiţie, cum s-a întâmplat mai ales în Ţara Bascilor. Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii este valabilă în principiu între orele 23:00 şi 06:00, dar regiunile pot să o avanseze ori să o devanseze cu o oră şi nu se aplică în Insulele Canare, zonă mai puţin afectată de epidemie.
Premierul Sanchez asigură că încearcă să evite un lockdown generalizat
În pofida criticilor exprimate de mai multe partide asupra duratei stării de urgenţă, guvernul socialist condus de Pedro Sanchez a obţinut în legislativ o majoritate de 194 din 350 de voturi. Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Popular (PP), s-a abţinut. Premierul Sanchez a asigurat că încearcă să evite un lockdown generalizat, cum a fost în primăvară.
Spania a înregistrat de la începutul pandemiei peste un milion de cazuri confirmate de COVID-19 şi peste 35.000 de decese. După temperarea valului epidemic din primăvară, infectările şi decesele asociate COVID-19 au început din nou să crească, în ultima raportare, miercuri, fiind anunţate 19.765 noi cazuri şi 168 de decese. Regiunea cea mai afectată de epidemie este în continuare Madridul, urmată de Catalonia.
Mai devreme în cursul zilei de joi, autoritățile din Catalonia au anunțat închiderea granițelor pentru 15 zile, închiderea cinematografelor și a teatrelor și extinderea închiderii barurilor și restaurantelor, afirmând că noile restricții sunt cruciale pentru a asigura că spitalele pot face față numărului de noi infecții. „Sistemul nostru de sănătate nu poate gestiona acest nivel de presiune. Nu poate să mai suporte mult”, a declarat Alba Verges, șeful sănătății catalan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News