Spania: Românul dispărut de acasă a fost găsit mort, sfârtecat. A fost identificat după tatuaj

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Polițiștii spanioli au reușit să identifice trupul unui român care și-a găsit sfârșitul pe o autostradă, fiind sfârtecat de mai multe mașini. 

Garda Civilă a anunțat recent că reușit să identifice victima unui accident rutier cumplit, petrecut în octombrie, pe Autostrada A-231. Este vorba de un român în vârsta de 35 de ani.

Cumplitul accident s-a petrecut pe 4 octombrie, la kilometrul 144 al autostrăzii A-231, în zona Villanueva de Argano. Pe lângă moartea românului care era pieton, alte patru persoane au mai fost rănite, iar vehiculele implicate au suferit pagube considerabile. Potrivit anchetatorilor, tânărul a fost lovit puternic de o mașină, după care a fost acroșat de alte 4 vehicule care circulau cu viteză mare.

Neavând niciun act de identitate asupra sa, misiunea polițiștilor și tehnicienilor de la laboratorul criminalistic a fost una extrem de dificilă. Astfel, a fost efectuată o inspecție vizuală amănunțită a corpului, în căutarea unor indicii care să-i conducă pe oamenii legii la aflarea identității victimei. În urma inspecției, cercetările s-au concentrat pe tatuajul de brațul stâng.

În urma colaborării cu Poliția Română, agenții spanioli au reușit să-l identifice pe tânărul român, acesta fiind dat dispărut de rudele sale din țară. El a plecat la cules de struguri în Spania, iar familia sa nu mai știa nimic de el din octombrie. Membrilor familiei le-au fost arătate fotografii cu tatuajul, iar aceștia au confirmat că persoana decedată este într-adevăr I.S.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel