Spania. Un moldovean și complicele său au incendiat automobilul, în care și-au abandonat patrupedul. Cățelul, salvat de trecători

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Spania. Un moldovean și complicele său au incendiat automobilul, în care și-au abandonat patrupedul. Cățelul, salvat de trecători.
Spania. Un moldovean și complicele său au incendiat automobilul, în care și-au abandonat patrupedul. Cățelul, salvat de trecători.

Poliția Națională din Palma a arestat doi bărbați, acuzați că au incendiat un automobil, în care se afla un câine.  Văzând că mașina ia foc, cei doi au fugit de la fața locului.

La primele ore ale zilei de ieri, agenți ai Poliției Naționale au procedat la arestarea a doi bărbați, unul de 32 de ani, de origine moldovenească, iar celălalt de 50 de ani, de origine argentiniană, acuzați de săvârșirea infracțiunii de incendiere a unui autovehicul.

Evenimentele s-au petrecut, ieri dimineață, la ora 00:45, când o patrulă a Poliției Naționale se afla în cartierul Rafal Nou. Mai mulți cetățeni au început să strige: „ei sunt de vină” și, imediat, după aceea a început să ardă un autoturism, scrie manacornoticias.com.

Din acest motiv, agenții i-au oprit pe cei doi suspecți, care au fost luați la întrebări. De asemenea, la fața locului au ajuns și pompierii, care au lichidat incendiul. Polițiștii au constatat că cei doi sunt presupuși făptași, care au incendiat autovehiculul.

 

Spania. Un moldovean și complicele său au incendiat automobilul, în care și-au abandonat patrupedul. Cățelul, salvat de trecători

 

Mai mulți martori au observat cele întâmplate și și-au dat seama că în interiorul autovehiculului se afla un câine, așa că s-au deplasat rapid la vehicul și le-au atras atenția celor doi bărbați. Din fericire, cineva a deschis ușa și cățelul a fost salvat.

Agenții Poliției Naționale au observat că patrupedul era plin de cenușă, dar în stare bună. Se pare că acesta aparținea chiar celor doi bărbați. În timpul perchezițiilor celor doi suspecți, polițiștii au găsit asupra unui dintre ei trei brichete.

Presupușii autori au fost arestați pentru o infracțiunea de incendierea a autovehiculului. Ancheta este închisă, întrucât se cercetează cauzele care au provocat incendiul și motivul acestuia.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel