Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, conducea inițial spre Franța, însă, când a văzut că, la punctul de trecere a frontierei, este un echipaj al poliției, a întors automobilul și a început să conducă în direcția opusă, pe autostradă, a declarat un purtător de cuvânt al poliției spaniole.
După mai bine de 30 de kilometri, timp în care a ignorat semnalele ofițerilor și punând în pericol viața participanților la trafic, șoferul a părăsit autostrada și a luat-o pe un drum local. După aproximativ douăzeci de kilometri spre Girona, a fost implicat într-un accident de circulație minor, scrie lefigaro.fr.
Ofițerii de poliție au verificat în interiorul vehiculului au descoperit corpul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă, care stătea pe scaunul pasagerului din față, a transmis Poliția spaniolă, într-un comunicat de presă. Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, defunctul ar putea fi soțul șoferului, tot elvețian. Pa cadavru nu au fost găsite semne de violență, care i-ar fi provocat decesul. Poliția a deschis o anchetă pentru a clarifica faptele și l-a arestat pe șoferul spaniol, rezident în Spania, ca „presupus autor al unei infracțiuni de punere în pericol a siguranței circulației rutiere”.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News