O cumplită crimă a zguduit comunitatea valenciană. O fetiță de doar doi ani a fost ucisă cu sânge chiar de tatăl său. Acum, tânărul român și-a aflat pedeapsa: Va petrece după gratii tot restul vieții, juriul din Valencia dând astfel prima sentință de acest fel.
Când Victorina l-a anunțat pe Laurențiu că vrea să se despartă de el, românul, care avea pe atunci 28 de ani, a amenințat că o va ucide pe soția lui Femeia urma să o ia pe fiica lor, o fată mică, plină de viață, cu părul blond și ochii albaștri care abia avea doi ani, potrivit El Espanol.
Victorina este din România. Cu ani în urmă a ajuns în Spania și s-a stabilit în orașul Valencia. Laurențiu Mihai, tot român, este originar din regiunea Alexandria. Erau căsătoriți din august 2013. Familiile celor doi știau că de câteva săptămâni există neînțelegeri între ei, însă nu și-au imaginat că bărbatul poate recurge la un asemenea gest.
Chiar în ziua în care Laurențiu Mihai o amenințase pe femeie că o va omorî dacă se desparte de el, Victorina s-a prezentat direct la secția de poliție, gata să-l raporteze. La scurt timp după asta, femeia a primit un apel de la concubinul ei prin care o anunțase că tocmai își ucisese fiica. Bărbatul s-a dus în camera în care dormea fetița, născută în 2015 și a măcelărit-o cu un cuțit de bucătărie: i-a tăiat gâtul!
Închisoarea pe viață - premeieră pentru Justiția din Valencia
Evenimentele datează din 12 noiembrie 2017, la locuința unei familii din calle Padre Castell din localitatea Alzira, provincia Valencia, unde inculpatul și partenera sa locuiau împreună cu fiica ei de doi ani. În același apartament, locuiau alți doi conaționali, cărora le închiriaseră două camere.
Pedeapsa de „prisión permanente revisable” pe care el a primit-o se poate aplica numai în cazuri de gravitate excepțională: asasinate de gravitate deosebită, terorism, uciderea șefului Statului sau a moștenitorului său, a șefilor de state străine și în cazurile de genocid sau de crime contra umanității. Jurații au considerat că fapta lui Laurențiu Mihai este de gravitate maximă.
Bărbatul, după ce i-a luat viața fetiței, s-a aruncat de pe balconul casei, dar a căzut pe un vehicul parcat pe stradă. A scăpat cu câteva răni ușoare și a fost arestat. Deși bărbatul a susținut, prin apărători, că a acționat așa în acea zi din cauza unui atac psihotic, juriul nu a luat în calcul această variantă, potrivit cope.es.
Faița, care avea doar doi ani când a fost ucisă cu sânge rece chiar de tatăl ei, a murit din cauza unei sângerări acute din cauza unei răni cervicale profunde. Juriul a considerat că bărbatul a sacrificat copilul în mod conștient și cu deplină voință și intenție de a-i lua viața. Și a făcut-o cu scopul de a provoca o traumă psihică gravă și un prejudiciu ireparabil pentru soția sa și mama minorului, după ce aceasta i-a comunicat intenția de a se separa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News