Spania. Una din cele mai mari reţele de falsificatori de bani din Europa, dezmembrată

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

O reţea de falsificatori de bani considerată cea mai importantă din Europa din ultimii zece ani a fost dezmembrată în Spania, a anunţat joi poliţia, transmite AFP.

Reţeaua era activă pe coasta de est a Spaniei, mai ales la Alicante şi Barcelona, şi este bănuită că a produs „peste opt milioane de euro” falşi în bancnote de 500 de euro, a precizat poliţia.

Operaţiunea, desfăşurată în comun cu poliţia regională catalană Mossos d'Esquadra şi cu Europol, a dus la arestarea a 12 persoane, între care persoana responsabilă cu imprimarea bancnotelor şi principalii distribuitori ai reţelei.

Ancheta a fost lansată în vara anului trecut, când a fost detectată circulaţia unor bancnote de 500 de euro „de calitate înaltă”, prezentând similarităţi cu cele fabricate de o reţea de falsificatori desfiinţată acum aproape zece ani la Valencia (estul Spaniei).

 

Sac cu 4,3 milioane de bancnote false



Potrivit lui Sergi Sanchez, şeful unităţii din Mossos d'Esquadra specializate în combaterea falsificării de bani, ancheta a luat având odată cu descoperirea, în august, a unui sac cu 4,3 milioane de bancnote false, de către un vecin, în faţa locuinţei unuia dintre suspecţi, în apropiere de Barcelona.

O parte din aceste bancnote nu aveau semnul holografic caracteristic celor autentice, a explicat responsabilul poliţiei la o conferinţă de presă la Madrid, la care au fost expuse exemplare din bancnotele false şi maşinării confiscate în cursul anchetei.

 

Falsificatorii nu au avut la dispoziţie materialul necesar pentru a da tuşa finală unei părţi din producţie



Conform poliţiei, falsificatorii nu au avut la dispoziţie materialul necesar pentru a da tuşa finală unei părţi din producţia de bancnote din cauza închiderii frontierelor cu China - de unde se aprovizionau de regulă - ca urmare a pandemiei de Covid-19.

Bancnotele finisate erau de o "calitate excelentă", diferenţele faţă de cele autentice fiind aproape nesesizabile cu ochiul liber de persoane fără expertiză, a afirmat în cadrul conferinţei de presă Jorge Ruiz, anchetator la secţia tehnică a Brigăzii de cercetare a Băncii Spaniei.

Poliţia a mai precizat că presupusul lider al reţelei a fost deja inculpat şi arestat în 2009 într-un alt caz de falsificare de bancnote şi şi-ar fi cunoscut complicii chiar în timpul şederii sale într-o închisoare în apropiere de Valencia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel