Speculă cu biletele de acces la Colosseum: Consiliul Concurenţei din Italia anchetează majorarea nejustificată a prețurilor tichetelor

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Autoritatea pentru Concurenţă din Italia a decis să demareze o investigaţie cu privire la preţurile ridicate plătite de turişti pentru a vizita celebrul monument Colosseum, ce datează din perioada Romei Antice, informează Reuters.

Monumentul roman, ce are o vechime de aproximativ 2.000 de ani, reprezintă una dintre cele mai populare atracţii turistice din Roma şi, totodată, un simbol al "Oraşului Etern". Colosseum-ul atrage în fiecare an milioane de vizitatori.

Însă turiştii se plâng că deseori este imposibil să găseşti bilete la preţuri normale din cauză că principalele firme care se ocupă cu organizarea de tururi pentru turişti le-au achiziţionat deja de pe site-ul oficial, cu mai multe săptămâni în avans, doar pentru a le repune ulterior în vânzare la preţuri mult mai mari via tururi ghidate.

Biletele de acces la Colosseum, vândute pe alte site-uri la prețuri exorbitante



Autoritatea pentru Concurenţă din Italia a denunţat marţi faptul că biletele la Colosseum sunt cumpărate "în masă via sistemele de achiziţie automatizată". Autoritatea a adăugat că a demarat o investigaţie atât la distribuitorul oficial de bilete CoopCulture, cât şi la patru companii care organizează tururi pentru turişti.

"CoopCulture nu pare să fi pus la punct sisteme adecvate pentru a evita acumularea de bilete...lipsindu-i astfel pe consumatori de posibilitatea de a cumpăra bilete la preţul obişnuit", a precizat Autoritatea pentru Concurenţă.

 

Tânără din Elveția, filmată în timp ce îşi grava iniţialele pe Colosseum: "În lor ești amendat dacă arunci o țigară pe jos"



În mod normal, un bilet la Colosseum costă 18 euro dar marţi pe site-ul oficial mai erau disponibile doar trei bilete până pe data de 7 august. În schimb, pe site-urile firmelor locale de tururi ghidate erau disponibile numeroase tururi la Colosseum la preţuri variind între 37,50 şi 74 de euro.

Carlo Rienzi, preşedintele asociaţiei pentru protecţia drepturilor consumatorilor, Codacons, spune că acest fenomen de revânzare a biletelor costă Italia mai multe milioane de euro. "Cerem guvernului să introducă noi prevederi capabile nu doar să împiedice revânzarea biletelor dar şi să impună amenzi consistente", a spus Carlo Rienzi.

 

Colosseumul, atracție pentru turiștii vandali: Încă un tânăr, din Germania, a scrijelit zidul monumentului. Al treilea caz în câteva zile


Construit în secolul I e.n., Colosseum-ul este considerat cel mai mare amfiteatru din lume. În Roma Antică, lupte cu gladiatori, uneori brutale şi pline de cruzime, erau organizate în interiorul său.

Recent acest monument istoric a atras atenţia presei după ce unii vizitatori au fost prinşi că şi-au scrijelit numele pe zidurile faimoasei construcţii antice, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel