În cadrul Spitalului General Căi Ferate (CF) Sibiu, au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, patru persoane angajate în cadrul spitalului, respectiv trei asistenți și o infirmieră, precum și doi pacienți, motiv pentru care DSP a dispus inchiderea unității sanitare.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Sibiu, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, împreună cu Spitalul General Căi Ferate Sibiu, au decis ca, începând de sâmbătă, unitatea sanitară să fie închisă temporar, pentru efectuarea dezinfecției dar și pentru testarea întregului personal al spitalului.
Această măsură va fi implementată în cursul zilei de sâmbătă, de îndată ce toți pacienții existenți în spital vor fi direcționați prin transfer inter-spitalicesc către alte unități sanitare din județ sau externați.
"Se estimează că spitalul va putea să îți reia activitatea începând cu mijlocul săptămânii viitoare", arată sursa citată de Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Șofer român de TIR, surprins de cât i s-a cerut pe un sandwich în Italia. "Nu era așa scumpă țara asta, ce se întâmplă?"
Bogdan Bolojan /
22 apr 2025, 09:45
Adrian, un șofer român de TIR care traversează frecvent Europa, a răbufnit într-un videoclip postat pe rețelele sociale, exprimându-și nemulțumirea față de prețurile exorbitante practicate în Italia. Povestea sa, simplă și sinceră, este reflectarea unei realități cu care tot mai mulți români din diaspora se confruntă: costul vieții a crescut semnificativ, iar diferențele de preț între țări, dar și între regiunile unei țări, devin tot mai greu de înțeles și acceptat.