Publicitate
Însă valul prognozat nu a venit. În schimb, costurile tuturor acestor pregătiri - ridicarea de spitale de campanie, dublarea numărului de rezerve de terapie intensivă, achiziţionarea de echipamente de protecţie - au dat o grea lovitură finanţelor spitalelor, simultan cu înjumătăţirea veniturilor în urma interzicerii procedurilor medicale neurgente.
Măsurile luate au adus spitalele din cel mai populat stat american aproape de faliment, costându-le 14 miliarde de dolari şi obligându-le să concedieze mii de angajaţi medicali, conform Asociaţiei spitalelor din California.
Acum, sub dubla lovitură financiară, spitalele se luptă să se pregătească pentru un posibil nou val de infectări la toamnă şi îşi pun în mod serios întrebarea dacă nu cumva au fost excesiv de pregătite în prima fază. Aşteptându-se să aibă nevoie de mii de doctori, asistente şi alt personal medical, California a făcut apel la un 'Corp sanitar' în martie, în care s-au înscris 95.000 de persoane. Dintre cei care au răspuns apelului, mai puţin de 800 au fost angajaţi de stat, conform datelor compilate de Reuters.
Spitalele care tratează pacienţii asiguraţi prin programele Medicaid, cele mai afectate
Cele mai afectate sunt spitalele care tratează mulţi pacienţi asiguraţi prin programele Medicaid, pentru săraci şi handicapaţi, şi prin Medicare, pentru pensionari. Chiar şi înainte de pandemie, 38% dintre spitalele californiene - publice şi private - pierdeau bani după ani întregi de marje mici de profit şi fuziuni în acest sector. Pentru alte 11%, marjele de profit oscilau în jurul lui zero, afirmă asociaţia spitalelor.
Reducerile bugetare lăsaseră deja spitalele cu puţine paturi şi echipamente suplimentare disponibile, spune Kerry Heinrich, directorul executiv al Centrului Medical Universitar Loma Linda, nonprofit, din comitatul San Bernardino.
La nivelul întregii Californii, spitalele vor primi 3,4 miliarde de dolari prin CARES Act (pachetul de stimulente economice votat de Congres în contextul epidemiei), adică 4% din suma alocată la nivel naţional spitalelor. Pregătirile pentru primul val de COVID-19 au lăsat spitalele vulnerabile exact când se pregătesc pentru un altul, spun administratori, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News