SRI, pregătiri pentru un eventual atentat terorist în România

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a organizat, marţi, un exerciţiu nocturn în cadrul căruia s-a simulat un atac terorist. Scenariul se referea la un avion atacat de teroriști, în care au rezultat trei morți, dar niciunul nu era pasager, spune un ofițer SRI.

"Acest lucru nu se face doar de către SRI, se face în cooperare cu mai mulţi parteneri, printre care aeroportul, Ministerul de Interne. Sunt nişte scenarii uzuale, pentru că aceşti 'şoimi', colegii noştri, sunt practic ultima linie de apărare atunci când celelalte măsuri de prevenţie eşuează. Colegii noştri au o pregătire specială, sunt antrenaţi să răspundă unor ameninţări venite într-o aeronavă în zbor. De aceea, mental trebuie să fie pregătiţi, în aceeaşi măsură trebuie să fie pregătiţi tactic pentru a face faţă unor astfel de ameninţări mai complicate decât o ameninţare la sol", a declarat Marius Bercaru, ofiţer SRI.

Acesta deltaliază și scenariul pe care s-a lucrat, dar și cum a decurs operațiunea.
"În scenariile de astăzi am avut mai mulţi atacatori în cascadă, cu misiuni diferite, care fie au încercat să detoneze nişte dispozitive explozive, fie au încercat să atace pasageri. Ei au fost neutralizaţi. În final, au rezultat trei morţi şi trei răniţi, însă niciunul dintre pasageri nu s-a regăsit printre aceştia. 'Şoimii' din aeronavă au primit informaţia din turnul de control că există un comportament suspect în aeronavă. Cineva cu un rucsac pe care aparent nu-l avea la intrarea în aeroport. Au început să verifice pasagerii, bagajele. În momentul în care au descoperit ameninţarea, aceasta a fost neutralizată. Ulterior au început să ia sub control aeronava tratând fiecare persoană din avion drept un agresor. Ce trebuie să înţelegem este că trebuie să acordăm întregul sprijin (echipei de securitate n.r.) dacă ne aflăm într-o astfel de situaţie. Au fost exerciţii asemănătoare, însă la asemenea amploare, cu o aeronavă în deplasare, nu, din cauza costurilor", a declarat Marius Bercaru, ofiţer SRI.

În exerciţiu au fost implicate peste 100 de persoane, în afară de "şoimii aerului": lunetişti, luptători contraterorişti, pirotehnişti, ofiţeri care au lucrat în centrul de comandă şi care permanent au primit imagini din avion.

Foto- sri.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel