Stare de ALERTĂ. Guvernul a luat DECIZIA

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
gov.ro
gov.ro

Guvern s-a reunit în şedinţă pentru a decide prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă, lucru care nu s-a putut realiza joia trecută din cauza lipsei avizului Consiliului legislativ.

"Am convocat şedinţa de Guvern în principal pentru adoptarea hotărârii de guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 septembrie 2020 şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata de 30 de zile cât ne permite legea să prelungim starea de alertă", a declarat premierul Ludovic Orban, în deschiderea şedinţei de Guvern.

În hotărâre au fost cuprinse și reguli pentru desfășurarea alegerilor locale din 27 septembrie.

Secretarul de stat Raed Arafat a spus, în ședința de guvern, că s-a votat în CNSU și transmis spre Guvern ce reguli se iau în timpul campaniei și în ziua votului, în cazul alegerilor locale din 27 septembrie.

„Subliniez aspecte precum permisiunea de a se desfășura nu numai mitinguri electorale dar și demonstrații în limita a 100 de persoane și respectând celelalte măsuri stabilite de igienă. La secțiile de vot s-a adăugat, pe lângă măsurile de igienă și obligativitatea alegătorilor la intrare și la ieșire de a dezinfecta mâinile”, a spus Arafat.

Premierul a spus că în ordinul comun va trebui clarificată procedura pentru cei care sunt bolnavi de COVID-19 sau care sunt izolați la domiciliu și care solicită urna mobilă.

„Urna mobilă trebuie să asigure exercitarea dreptului la vot la toți cei care fie sunt izolați la domiciu, ca fiind infectați, fie sunt carantinați pentru că sunt în ancheta epidemiologică ca și contacți și trebuie să le asigurăm exercitarea dreptului la vot. Am văzut că este foarte bună ideea ca întâi să se ducă urna mobilă la cazurile care necesită deplasarea urnei mobile non-COVID și apoi la cei care sunt fie afectați, fie sunt persoane de contact”, a mai spus Orban.

Cei care au carte de identitate și merg la vot vor introuce ei documentul în fanta aparatului care o citește, iar cei care au buletine vechi vor fi prelucrate manual, cu dezinfecția ulterioară a mâinilor.

„Trebuie dezinfecție la intrarea și la ieșirea din secție. Pune mâna pe ștampilă, buletin de vot, semnează de prezență. Trebuie să reducem pericolul asupra reprezentanților din secțiile de votare”, a mai spus premierul.

Din hotărârea privind prelungirea stării de alertă au fost scoase sporturile de contact din cele limitate.

Mai există o solicitare de la sectorul Horeca, aceea ca organizării trainingurilor, a spectacolelor, să li se aplice aceleași reguli ca la teatre ți restaurante.

Prim-ministrul a trecut apoi la chestiuni legate de începrea şcolilor şi a declarat că în cea mai mare parte a unităţilor de învăţământ începerea anului şcolar s-a desfăşurat în bune condiţii şi a cerut ministrului Educaţiei, Monica Anisie, ca inspectoratele să monitorizeze situaţia şi să intervină în cazurile în care există disfuncţionalităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel