Statistică surpriză: Peste 14 milioane de persoane din Germania trăiau în sărăcie în 2022

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:

Aproximativ 14,2 milioane de persoane din Germania trăiau în sărăcie în 2022, reprezentând 16,8% din populaţie şi o creştere cu 100.000 faţă de anul precedent şi cu aproape un milion mai mult decât înainte de pandemia de coronavirus, potrivit unui raport publicat la 26 martie, relatează EFE, citată de Agerpres.

Aproape două treimi dintre adulţii săraci lucrau, erau pensionari sau primeau o pensie, în timp ce o cincime dintre cei săraci erau copii, potrivit unui studiu realizat de o asociaţie germană ce reuneşte peste 10 000 de organizaţii independente, de tip non-profit, din sectorul social şi cel al sănătăţii.

Raportul arată că, între 2021 şi 2022, sărăcia a scăzut cu o zecime, deşi în termeni absoluţi a crescut cu 100.000 de persoane din cauza creşterii populaţiei totale a Germaniei.

Directorul general al asociaţiei, Ulrich Scheider, a subliniat că, deşi la prima vedere tendinţa de creştere constantă a sărăciei la nivel federal pare să fi încetinit, ea este departe de a fi inversată, cu aproape un milion de persoane afectate de sărăcie, mai mult decât înainte de pandemie şi de criza energetică şi a preţurilor din 2019 şi cu 2,7 milioane mai multe decât în 2006.

Familiile monoparentale, familiile numeroase şi persoanele cu un nivel scăzut de calificare educaţională sau fără cetăţenie germană sunt în mod special afectate de sărăcie.

Potrivit studiului, sărăcia în rândul copiilor a atins un nou şi trist record, mai mult de unul din cinci copii fiind afectat de sărăcie (21,8%).

Rata sărăciei în rândul familiilor monoparentale a fost de 43,2 %, potrivit raportului.

Studiul arată, de asemenea, că există diferenţe considerabile între landurile germane.

Astfel, în timp ce în Bavaria una din opt persoane era afectată de sărăcie în 2022, în Saxonia-Anhalt, Renania de Nord-Westfalia şi Hamburg rata era de una din cinci persoane, iar în Bremen aproape una din trei.

În comparaţie cu anul precedent, sărăcia a scăzut în mod deosebit de semnificativ în Berlin (de la 20,1 % la 17,4 %), în timp ce a crescut brusc în Hamburg şi în landurile Schleswig-Holstein şi Saarland.

Asociaţia a cerut guvernului german de coaliţie - format din verzi, social-democraţi şi liberali - să implementeze o politică fermă de combatere a sărăciei.

În opinia sa, aceasta include creşterea salariului minim la 15 euro pe oră de la 12,41 euro în prezent, creşterea numărului de grădiniţe, un sistem de asigurare de bază pentru protejarea copiilor împotriva sărăciei şi un sistem de asigurare de îngrijire pe termen lung, bazat pe solidaritate, ca asigurare completă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel