Stelian Tănase: Dragnea un personaj de azil PSIHIATRIC. Sfârșitul lui POLITIC este aproape

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Analistul politic Stelian Tănase  scrie pe blogul personal că  Liviu Dragnea poate fi considerat ”caz de azil psihiatric” și spune că sfârșitul politic al liderului PSD este foarte aproape.

”Liviu Dragnea a fost aseara un personaj de azil psihiatric. A inventat o poveste de adormit copiii, era și tîrziu cind a apărut al Antena 3. El apare ca un erou popular, victima unor teoristi debarcați la București cu gînduri negre. De fapt cei patru cavaleri ai apocalipsului sunt de meserie hitmen, asasini profesioniști. Au debarcat la Athenee Palace ca să-l lichideze pe marele nostru lider. Era un rol scris special pentru urechile gingașe ale prea tinerei lui amante.

Nu se întîmplă cum au plănuit cei patru, între timp scenaristul se răzgîndeste. Dragnea nu ne-a spus de ce, nici cum a scăpat cu viață. Apoi asasinii, nederanjați de nimeni, s-au evaporat. Ce zice SRI-ul ? Ar trebui sa dea un comunicat sa ne spună daca a fost sau nu un atentat la viața tovarașului Dragnea. Știa SRI despre atentatul pus la cale de forțe ostile nevăzute ? A informat instituțiile statului ? A luat măsuri de a dejuca asasinatul? Dragnea nu ne-a spus nimic despre împrejurări și despre cine a fost implicat, nici cine anume a pus la cale să îl omoare. CIA, Mossad, FSB, DST MI6 ? În schimb are pretentia să îl credem pe cuvînt.

Nu cred că îi pasă că enormitațile astea de rîs, vor fi crezute sau nu. El ne-a spus o poveste, a dat narativul, cum se spune acum printre publicitari și consilieri politici. El a vorbit numai pentru pesediști și nici ăștia toți. Nu știu dacă înainte de a ieși cu scornelile astea live pe tv a consultat un psihiatru. Ar fi trebuit. Dar pe expertii în comunicare i-a consultat oare când s-a hotărât să debiteze asemenea gugumănii care-l aruncă în ridicol ? Dragnea proictează despre sine imaginea lui Harap Alb care înfruntă căpcăunii și trece prin tot felul de încercări iar la final, bravooo, învinge. Numai că de data asta Dragnea nu va învinge. Sfirșitul lui politic este tot mai aproape. Altfel țara asta se face praf dacă e guvernată în continuare ca în desene animate”, scrie Stelian Tănase


 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel