Dora, o tânără româncă ajunsă în Italia, la studii, își spune of-ul cu privire la situația creată de pandemia de coronavirus și despre felul în care românii din diaspora sunt priviți acum. Studentă în Italia, Marea Britanie, dar și Franța, ea spune că a citit cu lacrimi în ochi comentariile și mesajele românilor adresate celor din Peninsulă și care vor să revină în România, schimbându-și complet părerea despre fraternitatea românilor.
„Am venit aici cu vise mărețe, pe care le-am avut de mică. Mereu am visat să lucrez la nivel internațional, să-mi lărgesc universul cunoașterii, să văd culturi noi, să vizitez, să exeperimentez. O grămadă de prieteni/cunoștințe care au făcut facultăți cu renume în România, au sfârșit ca taximetriști, asistenți, vânzători la magazin, etc...
Eu mi-am spus “nu pot să permit așa ceva”, în primul rând, pentru că am o mama care m-a crescut din răsputeri să mă țină prin școli/ internate, cu cheltuieli, cu ore suplimentare, să am un viitor mai bun. Ar trebui să o răsplătesc cu aceeași moneda. Nu s-o las să fac “la cameriera” toată viață ei. Trebuie să fac și eu ceva pentru mămică mea, pentru mine, pentru familia mea, pentru țară mea...
„Dezamăgită e puțin spus, de tot ceea ce se întâmplă“
Citisem toate comentariile legate de COVID 19 (pandemia cu scop politic-economic): ”acuma veniți acasă? Acum știți să vorbești românește? Como și dice?”; “Dacă ați plecat, acolo să rămâneți, n-aveți ce caută acasă!”; “Sunteți niște lași. Acum veniți acasă? Dacă ne-ați părăsit la vremuri grele, de ce veniți acasă?”. Astea sunt câteva din comentariile care m-au marcat. Va spun sincer, am avut lacrimi în ochi. Am fost șocată...
Și acum să va spun ce cred eu: Cu pandemia asta destul de periculoasă, cu oameni inconștienți care refuză să stea în casă și o răspândesc mai departe, am realizat o grămadă de lucruri: dacă până acum am crezut că într-o “apocalipsa” italianul și-ar ucide fratele că să poată supraviețui și romanul ar muri lângă fratele sau cu onoare și iubire, am ajuns la concluzia că situația e fix invers. Nu știu dacă știți, dar în Italia sunt deja peste 13.000 de cazuri de COVID 19. În România sunt 30...
Citește și:
Mă doare sufletul că ne condamnă că venim acasă. Mă doare sufletul că ne judecă în ultimul hal
Da, sunt de acord că toți românii care se întorc în perioada asta acasă (pentru că, evident, nu mai sunt locuri de muncă, iar eu nu știu cine poate să și întrețînă chiria, taxele + să trimită bani acasă, fără un salariu), ar trebui să și facă un control și să fie supuși în carantină domiciliala pentru siguranță lor și a celor din jurul lor, dar nu le putem interzice să meargă în țară lor.
„Această pandemie a demonstrat cât e de jegoasă lumea“
De fapt, cum am putea să ne permitem așa ceva? Noi suntem cei care trimit lunar mii de euro acasă, suntem peste 5.000.000 oficial (neoficial, dublați numărul) care întrețin țară, săracii pensionari. Asta ne e mulțumirea? Suntem buni doar la trimis de bani? Da, haideți să nu mai mergem niciunul în străinătate, să vedem cum se micșorează pensiile din nou, alocațiile și salariile. Bineînțeles, că statului îi convine să ne ține în străinătate, căci doar noi suntem cei ce îl menține. Altfel, de unde să facă față România cu restul cheltuielilor?
Mereu am răspuns la întrebarea: ”Da dove sei?” mândră și sigură pe mine: ”Dalla România❤️”. Nu m-am așteptat vreodată să fim înjosiți în felul asta. Văd că românului a început să-i fie frică, să golească rafturile magazinelor, să se panicheze, dar vă mai spun ceva: încă o dată, această “pandemie”, a demonstrat cât e de jegoasă (scuzați termenul) lumea. Cu o igienă personală bine punctată și atenție la contactul cu persoanele din jurul nostru, virusul se ține liniștit la distanță. De asta îi e frică romanului?
„Sunt complet dezamăgită, frustrată, supărată, tristă, șocată...“
Repet: românii care se întorc în țară din străinătate (care și-au rupt oasele prin muncă grea să și mențină familia și statul), trebuiesc să fie supuși testelor și carantinelor domiciliare pe perioada a 2 săptămâni, căci nu se știe... dar de la asta, până la a fi izgoniți și batjocoriți pentru tot ce facem aici (suportarea muncii grele, integrarea într-o societate diversă, suportarea criticii și al rasismului, suportarea durerii și dorului de țară și familie) e cale lungă.
Îți mulțumesc, România, că încă o dată mi-ai adus aminte de ce te-am părăsit.
O studentă care a mâncat pâine cu ulei la început, care avea o mama cu 2 joburi să poată să și întrețină fiica, căreia îi era și îi e dor de casă, dar care acum știe 5 limbi și vrea să facă ceva cu viață ei. Iertați-mă dacă v-am deranjat sau dacă nu avem aceeași părere, dar n-am mai putut să tot înghit. Spuneți-mi și părerile voastre; sunt deschisă la orice critică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
