"An de an, zeci de mii de tineri români caută perspective mai bune de studiu în străinătate. Fără să realizăm, aceştia sunt cei mai buni ambasadori ai noştri: ei întrunesc aspiraţiile noastre ca ţară, valorile şi competenţele, ideile şi energia care ne pot modela viitorul. Fie în Olanda, fie în Regatul Unit, Suedia, Danemarca, Franţa sau oriunde altundeva în lume, aceşti tineri, conştient sau inconştient, muncesc pentru România de azi şi de mâine.
Totuşi, noi uităm de ei. Îi neglijăm. Iar miopia noastră poate să ducă uneori la tragedii pe care ulterior nu ştim să le gestionăm. Acesta este cazul sutelor de studenţi români din străinătate, cu precădere cei din Olanda, Suedia şi Germania, care au fost victime ale schemei piramidale a ONG-ului Global Confederation of Romanian Students," susține Simina Tulbure.
Cum funcționează schema?
"Pe scurt, pentru a reuşi să obţină ajutor social în aceste state ca să îşi finanţeze studiile, costurile fiind imense (a se vedea criza de locuinţe din Olanda), aceşti studenţi trebuie să facă dovada a 56 de ore muncite lunar, iar acest ONG i-a angajat ca jurnalişti independenţi pentru a obţine acele finanţări. Deşi aparent profesionist, acest ONG începea, odată cu colaborarea contractuală, prin liderul său, să îi şantajeze, iar dovezile de hărţuire sunt clare.
Practic, şantajul viza solicitări de donaţii de la aceşti studenţi şi de la familiile lor care îi includeau într-un ciclu al datoriilor infinite, fiind ameninţaţi că vor fi daţi ulterior în judecată pentru "fraudă", având în vedere că munca prestată de ei nu era valorificată de către acest ONG. Sute de tineri au fost acaparaţi de această schemă bolnavă, iar autorităţile din Olanda şi Suedia, deşi informate (DUO, agenţia guvernamentală care acorda finanţările studenţilor angajaţi din Olanda, era, aparent, la curent cu această schemă încă din 2018, fără să intervină).
Acum, dincolo de lupta cu autorul acestei scheme, aceşti studenţi se confruntă cu mesaje xenofobe şi populiste pe care unele voci din statele în cauză, mai ales din Olanda, le aruncă asupra lor. Aceştia justifică politicile izolaţioniste din mediul universitar şi scepticismul asupra imigraţiei utilizând drept "sperietoare" studenţii noştri, tineri excepţionali care au ridicat masiv standardele instituţiilor în care învaţă.
Aşa ceva nu este permis! Am ales să mă implic personal în sprijinirea studenţilor care au fost victime ale acestei scheme, din pricina vulnerabilităţii enorme la care erau expuşi în statele în care au ales să studieze şi care nu le sprijină. Solicit, de asemenea, tuturor autorităţilor competente din România să se implice în soluţionarea acestor cazuri şi sprijinirea acestor tineri. Totodată, fac un apel către societatea civilă de a fi solidari cu experienţa acestor studenţi şi mă adresez Guvernului României pentru a implementa amendamentele pe care le-am depus la Legea tinerilor, ce solicită un larg mecanism de sprijin al statului pentru studenţii din afara graniţelor.
Nu putem să permitem ca studenţii noştri să fie supuşi unor astfel de riscuri! Avem datoria morală de a interveni, aşa cum şi ei o fac cu fiecare ocazie pentru cauze naţionale relevante," mai spune Simina Tulbure.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News