Spital de PSIHIATRIE, în centrul unui nou SCANDAL: Pacienții secției de la Vulcan - COBAI pentru companii farmaceutice?

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:

Potrivit noii conduceri a a Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov, de la Mina 1 Mai – Vulcan, În urmă cu câțiva ani, companii farmaceutice ar fi efectuat studii farmaceutice pe pacienții internați aici.

Zeci de pacienți de la Secția exterioară a Spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov, de la Mina 1 Mai – Vulcan ar fi fost folosiți drept cobai într-un studiu clinic de testare a unor medicamente. Acuzațiile vin de la  managerul interimar al Spitalului, dr. Nicușor Bîgiu.

După scandalul de lunile trecute, când fosta conducere a spitalui a fost acuzată că și-ar fi însușit nelegal banii bolnavil și că aceștia erau tratați într-o manieră sub demnitatea umană, noul manager a precizat, ieri, că are unele informații privind un studiu clinic ce s-a făcut în urmă cu mai mulți ani în spital. El spune că  în 2005 – 2007, sub coordonarea unui medic din spital, coordonator de studii clinice, companii farmaceutice au efectuat testări de medicamente pe subiecție fără discernământ internați aici. El a atras atenția că în cazul de față ar fi vorba despre studii clinice făcute pe o populație vulnerabilă, în condițiile în care Comisia Europeană interzice așa ceva, de aceea a fi format o comisie de analiză care să facă unele cecetări.

„Avem informații că unele studii s-ar fi desfășurat în secția exterioară de la Vulcan, care nu se prestează la așa ceva, pentru că acolo vorbim de o populație vulnerabilă. Am încercat să aflăm dacă a existat un acord din partea pacienților, fiindcă vorbim și de unii cronici, care poate nu au discernmânt, și cum a trecut de Comisia de Etică de la Agenția Națională a Medicamentului (în subordinea căreia se afla Comisia de Etică în perioada respectivă, n . red). Nu știu cine a fost implicat, dacă au fost pacienți cu discernămînt sau fără, dacă și-au dat acordul sau nu“, a declarat dr. Nicușor Bîgiu în cadrul unei conferințe de presă.

Managerul nu a dat nume, însă a precizat că și în acest caz, la fel ca în cel care a vizat o delapidare a fondurilor pacienților de la Secția Vulcan, urmează să sesizeze DIICOT și Parchetul.

„Din păcate, verificările făcute de această comisie s-au oprit la nivelul unui medic din acest spital“, a declarat dr. Nicușor Bîgiu.

Scandalul de la spitalul de psihiatrie din Vulcan vine după ce, în urmă cu câteva saăptămâni, un alt spital de psihiatrie, cel de la Săpoca, unde un pacient bolnav a ucis mai multe persoane, a intrat în centrul atenției.

Citește și: INCREDIBIL. Un bărbat internat a OMORÂT patru pacienți și rănit alți nouă

Pe de altă parte, managerul interimar a precizat că în privinţa banilor sustraşi de la pacienţii din Vulcan, a intrat pe fir DIICOT, ancheta fiind în derulare. Banii bolnavilor ajungeau, până în luna aprilie a acestui an, în mâinile unora dintre angajați, timp în care pacienții cerșeau o ţigară şi „o verde”, o bancnotă de 1 leu, pentru o cafea de la aparat.

Precizăm că, în luna aprilie, managerul interimar a făcut publică această situaţie, după cercetări făcute în urma unei sesizări făcute de curatorul unui pacient fără discernământ, internat din 2011. În tot acest timp, pacientul a primit drepturi băneşti direct la spital, iar tutorele nu ştia.

Facem precizarea că am solicitat un punct de vedere și ministrului Sănătății, Sorina Pintea, cu privire la problemele semnalate de managerul spitalului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel