Studiu. Covid-19 ar putea provoca pierderea subită și permanentă a auzului

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
gripa_si_covid
gripa_si_covid

Covid-19 ar putea provoca pierderea subită și permanentă a auzului, au descoperit experții, adăugând că astfel de probleme trebuie să fie identificate rapid și tratate urgent.

Coronavirusul afectează corpul uman în diverse moduri, de la pierderea gustului și mirosului la daune la nivel de organe.
Acum doctorii raportează că boala produsă de coronavirus poate afecta auzul. Experții de la University College London relatează cazul unui bărbat de 45 de ani cu astm care a fost internat la terapie intensivă cu Covid, ventilat, și care a primit remdesivir și steroizi. La o săptămână după ce a părăsit terapia intensivă i-a apărut un țiuit în ureche. Echipa a spus că niciunul dintre medicamente nu ar putea produce daune asupra auzului.

Testele ulterioare au dezvăluit că bărbatul și-a pierdut auzul la urechea stângă - o situație în care urechea internă sau nervul responsabil pentru sunet este inflamat sau deteriorat. A fost tratat cu steroizi cu succes parțial. Cazul este primul incident de acest fel raportat în Regatul Unit, deși au mai fost semnalate cazuri similare din alte țări, relatează The Guardian

Kevin Munro, profesor de audiologie la University of Manchester, implicat în studiu, spune că anterior a identificat că 16 din 121 de pacienți internați cu Covid au relatat că au probleme de auz la aproximativ două luni după externare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel