Studiu: Europenii sunt împărţiţi în legătură cu sprijinul pentru Ucraina şi refugiaţi

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Europenii sunt împărţiţi în legătură cu dorinţa lor de a menţine sprijinul pentru Ucraina şi refugiaţii ucraineni, arată un studiu al Forumului Mercator pentru Migraţie şi Democraţie (MIDEM) de la Universitatea de Tehnologie din Dresda, în Germania, citat luni de agenţia DPA.

Dintre cei chestionaţi, 40% s-au exprimat în favoarea sprijinirii Ucrainei şi acceptării oricăror consecinţe negative în acest sens, în timp ce 39% au spus că sprijinul pentru Ucraina ar trebui limitat din cauza efectelor economice şi sociale.

Pe fondul crizei energetice, sprijinul pentru Ucraina ar putea scădea în viitor, notează DPA.

Un test de solidaritate cu Ucraina ar putea apărea în următoarele câteva luni, a declarat luni directorul MIDEM, Hans Vorlander, la prezentarea studiului.

Potrivit studiului, 55% dintre europeni doresc să limiteze imigraţia străinilor.

În estul Germaniei, Ungaria şi Republica Cehă, majoritatea respondenţilor au votat pentru un sprijin limitat pentru Ucraina.

În ţările care au fost în mare parte deschise faţă de refugiaţi, cum ar fi Suedia, aproximativ două treimi dintre respondenţi au votat în favoarea susţinerii Ucrainei.

În ţările cu mai puţină experienţă cu refugiaţii, precum Polonia, tendinţa este în direcţia opusă. Acolo, 42% au votat pentru restricţii. Aceasta este o fracţiune mai mare decât în orice altă ţară europeană.

Potrivit cercetătorilor, sondajul a arătat de asemenea că solidaritatea nu se aplică în mod egal tuturor refugiaţilor.

"În timp ce există o mare disponibilitate de a accepta şi ajuta refugiaţii ucraineni, scepticismul prevalează faţă de refugiaţii din alte regiuni de criză", a spus Vorlander.

Lipsa de încredere este deosebit de puternică faţă de imigranţii din ţările islamice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel