SUA. Preşedintele Donald Trump, anunţă că iese din spital. Declaraţii controversate: "Nu vă temeţi de COVID!"

Andreea Cosma |
Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump

Preşedintele SUA, Donald Trump, infectat cu COVID -19, a anunţat că va ieşi din spital luni la 22:30 GMT, declarând concetăţenilor săi că nu trebuie să se teamă de noul coronavirus, relatează AFP.

''Voi părăsi minunatul Centru medical Walter Reed astăzi la 18:30. Mă simt foarte bine! Nu vă temeţi de COVID. Nu-l lăsaţi să vă conducă viaţa'', a postat Trump pe Twitter, afirmând că se simte ''mai bine decât acum 20 de ani''. 

Mark Meadows, şeful Cancelariei prezidenţiale din SUA, a exprimat optimism că preşedintele Donald Trump, spitalizat după ce s-a infectat cu noul coronavirus, va fi externat luni seară.

"Am vorbit cu preşedintele în cursul dimineţii. Starea sa a continuat să se îmbunătăţească în cursul nopţii şi este pregătit să revină la un program de lucru normal", a declarat Mark Meadows, citat de postul Fox News.

"Preşedintele se va întâlni cu doctorii şi asistenţii medicali pentru a-i fi evaluate progresele. Suntem optimişti că va putea să revină la Casa Albă astăzi, mai târziu, specialiştii urmând să determine situaţia mai târziu", a precizat şeful Cancelariei Casei Albe.

Donald Trump şi-a atras critici intense după ce, duminică după-amiază, a părăsit scurt timp Centrul medical Walter Reed la bordul unui vehicul de teren, pentru a-şi saluta simpatizanţii adunaţi în faţa spitalului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel