Publicitate
Potrivit oficialilor ICE, o autopsie este în curs de stabilire a cauzei oficiale a morții.
Pe 22 februarie, agenții Poliției de Frontieră l-au găsit pe Cristian D. în apropierea portului de intrare Otay Mesa, și personal de la oficiul teritorial din San Diego (ERO) l-au luat în custodie pe român în data de 1 martie. Autoritățile au precizat că românul a avut o audiere programată pentru 16 martie și că detalii suplimentare despre moartea sa nu au fost disponibile până luni.
Român arestat în SUA pentru o fraudă de proporții. „Bibi” ar fi conspirat cu peste 200 de complici
Ambasada României la Washington a fost anunțată
Ofițerii ICE au raportat că au anunțat Ambasada României la Washington, DC, cu privire la decesul lui Cristian D., în timp ce personalul ERO San Diego a sesizat rudele apropiate.
„ICE își menține angajamentul de a se asigura că toate persoanele aflate în custodia sa locuiesc în medii sigure, securizate și umane, asistența medicală completă este oferită din momentul în care oamenii ajung și pe toată durata șederii lor”, au asigurat autoritățile ICE printr-un comunicat de presă.
„Toate persoanele aflate în custodia ICE primesc o examinare medicală, dentară și de sănătate mintală în termen de 12 ore de la sosirea în fiecare unitate de detenție, o evaluare completă a sănătății în termen de 14 zile de la intrarea în custodia ICE și asistență de urgență 24 de ore din 24”, au spus autoritățile federale, care s-au asigurat, de asemenea, că în niciun moment în timpul detenției nu i se refuză asistență de urgență unui migrant reținut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News