SUA: Biden îi va telefona duminică preşedintelui ucrainean

Alexandru Ichim |
Data publicării:
captura video
captura video

Joe Biden îi va telefona duminică preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, după ce, săptămâna aceasta, l-a avertizat pe omologul său rus, Vladimir Putin, împotriva oricărei tentative de invazie a acestei ţări, a anunţat vineri Casa Albă, notează AFP.

Preşedintele "va reafirma sprijinul american pentru independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei", a spus un responsabil de la Casa Albă, scrie Agerpres. 

Joe Biden "va discuta despre desfăşurarea militară rusă la frontierele Ucrainei şi va analiza pregătirile pentru următoarele întâlniri diplomatice care vizează reducerea tensiunii în regiune", a adăugat acest responsabil.

Volodimir Zelenski s-a declarat, într-un mesaj pe Twitter, nerăbdător să discute cu preşedintele american "despre modalităţile de a coordona acţiunile noastre în interesul păcii în Ucraina şi al securităţii în Europa".

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei de la Washington, Antony Blinken, a făcut cunoscut că i-a telefonat vineri secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg. Într-un tweet, secretarul de stat american a îndemnat Rusia "să participe cu seriozitate" la negocierile menite să reducă tensiunile din jurul Ucrainei.

Kievul şi aliaţii săi occidentali acuză Moscova

 

Kievul şi aliaţii săi occidentali acuză Moscova cã a mobilizat zeci de mii de militari la frontierele ţării în aşteptarea unei posibile invazii.

NATO este "unită" şi "pregătitã de dialog", a scris Jens Stoltenberg pe Twitter.

Statele Unite şi Rusia urmeazã sã poarte discuţii despre Ucraina în perioada 10-11 ianuarie la Geneva. Conduse de secretarul de stat adjunct al SUA Wendy Sherman şi omologul său rus, Serghei Riabkov, acestea vor fi urmate, la 12 ianuarie, de o întâlnire Rusia-NATO, apoi la 13 ianuarie de o reuniune în cadrul OSCE.

Statele Unite, acuzate că în unele dosare internaţionale îi iau prea puţin în considerare pe aliaţii lor, insistă tocmai pe o strânsă coordonare cu europenii şi ucrainenii.

Militari în apropierea frontierelor Ucrainei

 

Peste 100.000 de militari ruşi sunt desfăşuraţi în apropierea frontierelor Ucrainei, Rusia anexând deja o parte a teritoriului acesteia, Peninsula Crimeea, în 2014. Moscova este considerată pe scară largă ca sprijinul separatiştilor pro-ruşi în conflictul care devastează estul Ucrainei de aproape opt ani.

Joe Biden l-a ameninţat pe Vladimir Putin cu un rãspuns ferm la orice invazie rusă a Ucrainei, în cursul unei convorbiri telefonice, joi, în care preşedintele rus a afirmat cã noi sancţiuni împotriva Moscovei ar fi "o eroare colosală".

Dupã aceastã discuţie telefonică de 50 de minute - a doua în mai puţin de o lună -, cei doi şefi de stat au menţionat calea diplomatică pentru ieşirea din criza actuală, reaminteşte AFP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel