Publicitate
"Aceste procese-spectacol sunt nelegitime şi o parodie a justiţiei şi le condamnăm ferm", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, într-un comunicat.
Potrivit Washingtonului, Moscova vizează să "deturneze" atenţia comunităţii internaţionale de la "atrocităţile comise de forţele ruse în Ucraina" de la invazia rusă a acestei ţări, la 24 februarie.
"Toţi membrii forţelor armate ucrainene, inclusiv voluntarii ucraineni şi străini, au dreptul la statutul de prizonier de război dacă sunt capturaţi şi trebuie să fie trataţi şi protejaţi de acest statut, în conformitate cu Convenţiile de la Geneva", se arată în comunicatul care cere Moscovei "să respecte obligaţiile care îi revin în temeiul dreptului internaţional".
ONU şi-a exprimat marţi o îngrijorare similară, subliniind că este interzisă înfiinţarea de tribunale doar pentru a judeca astfel de cazuri, conform Agerpres.
Vezi și
Armata americană a anunţat că a răspuns la tiruri cu rachete care au vizat-o în nord-estul Siriei
Armata americană a anunţat miercuri că a răspuns la tiruri cu rachete care au vizat-o în nord-estul Siriei, omorând "două sau trei persoane suspectate că ar fi militanţi susţinuţi de Iran şi că au comis unul dintre atacuri", relatează AFP.
"Forţele americane au răspuns astăzi la tiruri de rachete în două locaţii din Siria, distrugând trei vehicule şi echipament folosit pentru lansarea unora dintre rachete", a precizat într-un comunicat Comandamentul armatei americane pentru Orientul Mijlociu (Centcom).
"Evaluările iniţiale indică faptul că două sau trei persoane suspectate că sunt militanţi susţinuţi de Iran şi că au comis unul dintre atacuri au fost ucise în timpul ripostei americane", se arată în comunicat.
Vezi și: Cel puţin 15 morţi şi 50 de răniţi într-un atac asupra unei gări din Ucraina
Cu o zi înainte, Statele Unite anunţaseră că au bombardat baze ale miliţiilor pro-iraniene din estul ţării. Iranul a negat apoi orice legătură cu grupurile armate vizate de aceste atacuri aeriene.
"Statele Unite nu încearcă să intre în conflict cu Iranul, dar vom continua să luăm măsurile necesare pentru a ne proteja şi a ne apăra poporul", a declarat miercuri armata americană.
Atacurile cu rachete au început în jurul orei locale 19.20, ora locală, "în perimetrul" bazei americane Conoco, apoi în cel din Green Village, a precizat Centcom.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News