SUA. Decizie DURĂ. Imigranții ilegali NU vor mai primi azil

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Decizie dură a administrației Donald Trump. Imigranții care au trecut ilegal frontiera nu vor mai primi azil.

Guvernul lui Donald Trump a restrâns drastic joi condiţiile de a solicita azil pentru imigranţi, interzicând persoanelor care au traversat ilegal frontiera dinspre Mexic să depună o astfel de cerere, relatează AFP.

"Sistemul nostru de azil este copleşit de prea multe cereri nejustificate de azil din partea străinilor, ceea ce afectează exagerat mijloacele noastre, împiedicându-ne să putem acorda repede azil celor care merită cu adevărat", a justificat ministerul american pentru securitate internă.

Concret, această decizie implică faptul că imigranţii care nu au pătruns pe teritoriul american printr-un punct de intrare oficial nu vor mai putea depune cerere de azil.

"Conform legilor noastre privind imigraţia, preşedintele are întreaga autoritate pentru a suspenda sau restrânge intrarea străinilor în Statele Unite dacă este de părere că ţine de interesul naţional", a adăugat comunicatul.

Decizia riscă să declanşeze o luptă juridică.

Puternica organizaţie pentru apărare libertăţilor civile ACLU a reacţionat imediat. "Legea americană prevede special că persoanele pot solicita azil, indiferent dacă au ajuns sau nu printr-un punct de intrare", a declarat într-un comunicat, Omar Jadwat, responsabil al organizaţiei.

"Este ilegal să ocoleşti acest principiu, prin intermediul unei agenţii sau al unui decret", a subliniat el.

Săptămâna trecută, într-o declaraţie consacrată imigraţiei cu puţin înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, preşedintele Donald Trump a anunţat că va semna un decret pe această temă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel