SUA. REZOLUȚIE pentru România în Camera Reprezentanților!

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Camera Reprezentanţilor a SUA a marcat Centenarul Marii Uniri, prin introducerea, la data de 11 decembrie 2018, a Rezoluţiei nr. H. Res. 1178.
Ambasada României în Statele Unite ale Americii a salutat miercuri aceast gest.

Rezoluţia a fost iniţiată atât de membri republicani cât şi democraţi: Michael Turner şi Dan Lipinski, co-preşedinţi ai Grupului de prietenie pentru România din legislativul american, Jackie Walorski, membru al Grupului de prietenie pentru România, şi Gregory Meeks, vicepreşedinte al Subcomisiei pentru Europa, Eurasia şi Ameninţări Emergente. 

În document este menţionat rolul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia care a adoptat rezoluţia de unire a Transilvaniei cu România, precum şi sprijinul acordat de Statele Unite în favoarea aspiraţiilor de unitate naţională a românilor. "În 1918, Statele Unite au sprijinit aspiraţiile României de libertate şi unitate, pe baza celor 14 puncte ale preşedintelui Woodrow Wilson", se arată în rezoluţia Camerei Reprezentanţilor, precizându-se că acest fapt a favorizat "o puternică legătură de prietenie între cele două naţiuni, cimentată de o strânsă legătură a parteneriatului strategic". 

Documentul face parte din seria demersurilor realizate de Ambasada României la Washington de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918, menţionează într-un comunicat misiunea diplomatică română.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel