SUA. Un marinar ROMÂN riscă 61 de ani de ÎNCHISOARE

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Trei marinari români riscă ani grei de detenție într-o închisoare federală din Statele Unite.

Un operator maritim din Grecia și trei dintre inginerii români angajați pe una dintre navele acestuia, Amazon, sunt judecați în Statele Unite ale Americii pentru cinci capete de acuzare, după ce nu au raportat deversarea de reziduuri de petrol în apele internaționale și apoi au obstrucționat justiția, obligându-i pe membrii echipajului să mintă, potrivit Știrile PRO TV.

Este vorba despre românul Ioan Luca, 54 de ani, angajat ca inginer-șef, în perioada octombrie 2018 – ianuarie 2019, pe Amazon, o navă sub pavilion libian care are o lungime de 300 de metri, și care este deținută de compania elenă Capital Ship Management Corp.

Cel de-al doilea inginer român acuzat este Ionel Surlă, 60 de ani, angajat pe Amazon în perioada mai – octombrie 2018. Acesta se pare că este în România.

 

Sunt acuzați de multiple infracțiuni

 

Compania elenă și cei doi români sunt acuzați de multiple infracțiuni, inclusiv tentativă de falsificare și falsificarea rapoartelor privind cantitatea de petrol, încălcarea legislației Statelor Unite, falsificarea datelor înregistrate în materie de administrație federală, influențarea martorilor și obstrucționarea justiției.

Potrivit tratatelor internaționale și a legislației americane, toate navele de mari dimensiuni, precum Amazon, sunt obligate să folosească tehnologie pentru controlul poluării, inclusiv un separator al apei uleioase, în cazul deversării acesteia din santina vaporului.

Potrivit acuzării, Luca și, anterior, Surlă le-au ordonat membrilor echipajului să folosească o pompă portabilă și furtunuri flexibile în sala mașinilor navei pentru a transfera apa de santină contaminată cu ulei într-un rezervor menit să mențină apă curată, apoi să elimine apa direct peste bord în apele internaționale, evitând utilizarea separatorului de apă uleioasă.

Luca și Surlă nu au înregistrat aceste evacuări în borderoul privind deversările de petrol, un document cerut de legea federală. Amazon s-a oprit în mai multe porturi din Asia, Egipt și Canada, dar și în portul Los Angeles, unde, potrivit acuzațiilor, echipajul a prezentat, pe 11 ianuarie, inspectorilor de Coastă un bordeu de înregistrări falsificat.

Firma Capital Ship Management și inginerul Luca sunt acuzați, de asemenea, de obstrucționarea justiției și influențarea martorilor, pentru că le-ar fi cerut membrilor echipajului să mintă inspectorii de Coastă despre evenimentele petrecute pe navă.

Acuzațiile se bazează pe declarații ale membrilor echipajului și pe documente.

 

Ioan Luca riscă o sentință de maximum 61 de ani de închisoare

 

Dacă este găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare, Ioan Luca riscă o sentință de maximum 61 de ani de închisoare, în timp ce Surlă riscă 11 ani de detenție într-o închisoare federală.

Luca a fost arestat luna trecută, fiind eliberat în schimbul unei cauțiuni.

Într-un caz legat de acesta, românul Marian Gavriluță-Strat, 37 de ani, inginer secund pe Amazon, a pledat vinovat pentru falsificarea documentelor oficiale, el riscând șase ani de închisoare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel