SUA vor furniza Ucrainei muniție cu uraniu sărăcit, în cadrul unui ajutor de peste un miliard de dolari

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Pentagonul a anunțat un nou ajutor în valoare de un miliard de dolari Ucrainei. 175 milioane de dolari sunt destinați livrării de muniţie de 120 mm care conţine uraniu sărăcit şi este destinată tancurilor de luptă americane Abrams.

Ambasada Rusiei în Statele Unite a denunţat miercuri furnizarea de muniţie cu uraniu sărăcit promisă de Washington pentru Kiev, calificând acest viitor ajutor "un semn clar de lipsă de umanitate", relatează AFP.

"Decizia administraţiei americane de a trimite muniţie cu uraniu sărăcit Kievului este un semn clar de lipsă de umanitate", a criticat pe Telegram ambasada Moscovei, subliniind riscurile legate de "norii radioactivi în mişcare" provocaţi de exploziile acestor arme.

Această reacţie survine după anunţul Pentagonului privind un ajutor de un miliard de dolari Ucrainei care ar urma să dea un "nou impuls" contraofensivei lansate de Kiev.

Partea strict militară a unei sume de 175 milioane de dolari este destinată în special livrării de muniţie de 120 mm care conţine uraniu sărăcit şi este destinată tancurilor de luptă americane Abrams promise Ucrainei.

Aceste muniţii capabile să străpungă armurile tancurilor sunt controversate din cauza riscurilor toxice pentru militari şi populaţie.

"Statele Unite transferă în mod deliberat arme cu efecte nediscriminatorii", a indicat ambasada Rusiei. Potrivit acesteia, Washingtonul "refuză să accepte eşecul aşa-zisei contraofensive a forţelor armate ucrainene" şi este gata să "le facă o cruce generaţiilor viitoare".

SUA acordă un nou ajutor de peste un miliard de dolari

 

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken, aflat într-o vizită surpriză la Kiev, a anunţat miercuri un nou ajutor din partea ţării sale către Ucraina "în valoare totală de peste un miliard de dolari" pentru a face faţă invaziei ruse, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Statele Unite s-au angajat să ofere Ucrainei mijloacele de a-şi scrie propriul viitor (...). Astăzi, anunţăm un nou ajutor în valoare totală de peste un miliard de dolari", a spus el.

Secretarul de stat al SUA a apreciat, de asemenea, că noul ajutor american de un miliard de dolari va permite să ia amploare contraofensiva ucraineană împotriva Rusiei.

"Progresele în ceea ce priveşte contraofensiva în curs s-au accelerat în ultimele săptămâni şi acest nou ajutor îi va da un nou impuls", a subliniat responsabilul american.

La rândul său, ministrul ucrainean de Afaceri Externe Dmitro Kuleba i-a reamintit omologul său american că ajutorul SUA pentru ţara sa nu este un act de "caritate", ci ajută "la înfrânarea agresiunii ruse".

"Ajutorul american nu este un act de caritate. Astăzi, datorită partenerilor noştri, Ucraina înfrânează agresiunea rusă. Nu vom cere niciodată desfăşurarea de trupe americane în Ucraina", a precizat şeful diplomaţiei ucrainene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel