Subprefectul Sălajului, mort în urma prăbușirii acoperișului unui foișor în Hurez

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

 Subprefectul județului Sălaj, Virgil Țurcaș, a murit, marți, după ce acoperișul unui foișor din Hurez s-a prăbușit.

ISU Sălaj transmite că persoana decedată în urma prăbușirii acoperișului foișorului din Hurez este subprefectul județului, Virgil Ţurcaş.

Acesta a fost găsit în stare critică, s-a încercat salvarea lui, însă, din păcate, fără rezultat, medicii fiind nevoiți să declare decesul.

"Imediat după nefericitul incident, subprefectul a fost preluat de către echipajul de Terapie Intensivă Mobilă (TIM) Zalău şi a fost transportat la Horoatu Crasnei pentru a fi preluat de către elicopterul SMURD. În ciuda eforturilor cadrelor medicale prezente la faţa locului, care au încercat stabilizarea sa mai multe zeci de minute, acesta a fost declarat decedat", spune Lucian Andrei Jacodi, purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.

Virgil Ţurcaş participa, în calitate de invitat, alături de alte oficialităţi judeţene şi primari, la o întâlnire a ADI Sălaj Ecodes, privind problema gestionării deşeurilor în Sălaj.

Acoperișul unui foișor din localitatea Hurez, județul Sălaj, în care se aflau mai multe persoane care participau la un eveniment s-a prăbușit marți din cauza vântului. Trei persoane au fost rănite, iar una a decedat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel