Suedia. Epidemiolog: Călătoriile în străinătate şi petrecerile în cluburi, responsabile de creşterea numărului de cazuri de COVID-19

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
petrecere_oprita
petrecere_oprita

Răspândirea COVID-19 în Suedia a continuat să se accelereze, iar ratele de infectare nu mai sunt considerate reduse, a precizat vineri autoritatea sanitară din această ţară, dând vina pe creşterea numărului de călătorii în afara graniţelor ţării şi pe petrecerile aglomerate din cluburile de noapte din Stockholm, informează Reuters.

Săptămâna trecută s-au înregistrat 3.451 de noi cazuri de COVID-19 în Suedia, în creştere cu 30% faţă de săptămâna precedentă, au precizat autorităţile, adăugând că la 59 de cazuri la 100.000 de locuitori, transmiterea infecţiei nu mai este considerată ca fiind la un nivel redus.

''Vedem o mulţime de cazuri de persoane care s-au infectat în străinătate, pe când se aflau în destinaţii turistice populare din Europa'', a declarat epidemiologul-şef al Suediei, Anders Tegnell, adăugând că 17% dintre cazurile noi sunt legate de un astfel de turism.

Sub monitorizarea lui Tegnell, strategia Suediei de combatere a pandemiei s-a bazat în principal pe măsuri voluntare pentru a stăvili transmiterea infecţiilor, deşi restricţii în ceea ce priveşte orele de deschidere a restaurantelor şi limitarea numărului participanţilor la adunările publice în spaţii precum mall-urile au fost în vigoare până recent.

În iulie, guvernul a recurs la o relaxare a restricţiilor împotriva pandemiei, dar a avertizat că noile variante ale virusului cer vigilenţă şi a îndemnat oamenii să adere la recomandările privind distanţarea socială.

''Am primit totodată înştiinţări referitoare la aglomeraţie în mai multe staţiuni din Suedia, inclusiv pe insula Gotland, dar şi în discoteci din Stockholm, spre exemplu'', a spus Tegnell.

Acesta a mai spus că procesul de vaccinare continuă potrivit planului, 79% dintre adulţi au primit până în prezent cel puţin o doză, iar 53% au primit ambele doze. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel