Summit. UE pregătește perioada post-Brexit

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Liderii ţărilor din Uniunea Europeană vor încerca joi să afişeze o imagine de unitate în cursul unui summit consacrat viitorului post-Brexit al UE, care are loc la Sibiu, unde vor deschide de asemenea cursa pentru posturile-cheie din instituţiile comunitare, comentează AFP.

Reuniţi în formula de 27, fără premierul britanic Theresa May, şefii de stat şi de guvern au convenit să evite să discute despre Brexit, subiect care a dominat multe dintre ultimele lor întâlniri.

"Este un summit fără Brexit, iar toată lumea răsuflă uşurată", a subliniat un înalt responsabil european, chiar dacă data limită pentru divorţul cu britanicii, prevăzută iniţial pentru 29 martie, a fost încă o dată amânată, acum pentru 31 octombrie.

"Trebuie revenit la agenda europeană", a insistat preşedinţia franceză.

Cei 27 vor începe prin a dezbate rolul UE pe scena internaţională, agitată de o nouă înăsprire a sancţiunilor americane împotriva Iranului. Teheranul ameninţă să renunţe la anumite angajamente ale acordului în dosarul nuclear din 2015 dacă europenii nu îl vor ajuta să iasă din izolarea economică.

Liderii europeni se vor concentra apoi pe 'agenda strategică' internă a următorilor cinci ani.

9 mai, aniversarea declarației francezului Robert Schuman



Data aleasă, 9 mai, corespunde cu aniversarea declaraţiei susţinute de francezul Robert Schuman în 1950, când a propus crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), viitoarea UE.

La Sibiu, Cei 27 ar urma să se limiteze la adoptarea unei scurte declaraţii de "10 angajamente", calificate ironic drept "10 porunci" de un diplomat european.

Acest principii generale ar urma să includă promisiunea de a apăra o Europă unită, "de la Est la Vest, de la Nord la Sud", ai cărei membri vor fi mereu "solidari între ei în caz de nevoie".

Unii lideri vor pune accent pe anumite teme, cum este cazul preşedintelui francez Emmanuel Macron, care va insista pe subiectul mediului. Franţa, alături de o coaliţie de alte şapte state, va pleda pentru un obiectiv de neutralitate din punct de vedere al emisiilor de carbon în 2050 la nivel european.

"Nu va fi un summit al deciziilor excepţionale", ci va servi ca etapă preliminară pentru pregătirea "noii agende strategice a UE până în 2024", care ar urma să se încheie în următoarele săptămâni, a atras atenţia un înalt responsabil european.

"Însă este destul de dificil să discutăm despre viitoarea agendă strategică fără a aborda chestiunea reînnoirii liderilor instituţiilor" europene, a adăugat el.

Mandatul lui Jean-Claude Juncker, în centrul atenției



Summitul informal de la Sibiu ar urma astfel să permită trasarea primelor jaloane în cursa pentru preşedinţiile instituţiilor, care va începe cu cea a Parlamentului European după alegerile prevăzute între 23 şi 26 mai.

Însă succesiunea lui Jean-Claude Juncker, al cărui mandat se încheie la sfârşit de octombrie, va fi în centrul atenţiei.

Alegerea noului şef al executivului comunitar se va face printr-un vot al Parlamentului European, care ţine cu orice preţ ca el să fie din nou ales dintre capii de listă desemnaţi de diferitele familii politice pentru alegerile europene.

Aşa s-a întâmplat în 2014 cu Juncker, care a fost capul de listă ('Spitzenkandidat', conform termenului german deseori folosit) ai conservatorilor din PPE ajunşi pe primul loc la alegerile europene.

Însă alegerea candidatului supus votului eurodeputaţilor aparţine Consiliului European, instanţă care îi reuneşte pe liderii statelor membre, care refuză să se angajeze să desemneze unul dintre capii de listă aflaţi în cursă.

 

Numiri importante în UE



La Sibiu, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, ar urma "să îi informeze pe lideri despre modul în care intenţionează să organizeze procesul de numire a viitorilor lideri de instituţii din UE", a explicat o sursă europeană.

În afară de şefia Comisiei, aceste numiri vor viza mai târziu preşedinţia Consiliului European, preşedinţia Băncii Centrale Europene (BCE) şi postul de şef al diplomaţiei europene.

Mai multe surse au spus că principiul unui summit european la 28 mai este deja aproape convenit, pentru a discuta despre aceste preşedinţii în lumina rezultatelor alegerilor europene.

Summitul de la Sibiu va fi de asemenea ocazia pentru mai multe întâlniri bilaterale, precum cea prevăzută între Donald Tusk şi premierul naţional-conservator al Ungariei, Viktor Orban, al cărui partid a fost suspendat din PPE pentru derapajele sale împotriva Bruxellesului. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel