Supărat pe trafic, un român și-a făcut propria trecere de pietoni în fața casei

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Sătul de mașinile care circulă cu viteză prin fața casei sale, un bărbat din localitatea Salva, județul Bistrița, a decis să rezolve singur problema. Omul a trasat o trecere de pietoni. Pentru ideea trăznită și tupeul dovedit s-a ales cu dosar penal.

Sătul să-i zboare mașinile prin fața casei, sau să nu poată trece în tihnă la vecinii de peste drum, un bărbat din Salva a venit cu o idee trăznită. Omul a luat vopsea albă și a trasat, pe DN 17 C, o trecere de pietoni în dreptul proprietății sale, scrie publicația locală Bistrițeanul.

Polițiștii care au ajuns în zonă au încetinit, dar au și oprit la poarta bărbatului. Pentru tupeu și ideea trăznită i-au „oferit” un dosar penal.

„La data de 7 octombrie, în urma unei sesizări și a verificărilor efectuate, polițiștii din Năsăud s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.

În fapt, pe DN17 C, pe raza localității Salva ar fi fost trasate pe carosabil, fără autorizare, mai multe linii albe, asemănătoare marcajului de trecere pentru pietoni, de natură să inducă în eroare participanții la trafic.

Bănuit de comiterea faptelor este un localnic, în vârstă de 35 de ani.

Cercetările continuă de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul comiterii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”, transmit reprezentanții IPJ BN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel