Supraviețuitor al incendiului din Colectiv: S-a făcut justiție. Dreptate nouă nu ne poate face nimeni

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Unul dintre supraviețuitorii incendiului din Colectiv, Mircea Grecea, spune că prin decizia Curții de Apel București de joi s-a făcut justiție, dar „nouă dreptate nu ne poate face nimeni”. El amintește că dosarul Colectiv are trei părți.

„S-au schimbat încadrările judiciare. Legea penală din România atât poate să pedepsească o astfel de infracțiune în care au murit atâția oameni. Nu s-a făcut dreptate, pentru că (...) dosarul Colectiv are 3 părți. Este partea întâi: astăzi am aflat de ce a luat foc și atât. Partea a doua în care sper să aflăm vreodată în viața asta de ce au acționat, cum au acționat autoritățile române, autoritățile medicale, Guvernul și pompierii, ei fiind de fapt partea a treia din dosar doar din punct de vedere administrativ pentru că sunt militari și sunt anchetați de către Parchetul militar”, a declarat, la Aleph News, Mircea Grecea.

Despre sentința definitivă pronunțată joi de Curtea de Apel București, supraviețuitorul spune că „S-a făcut justiție, nu s-a făcut dreptate. Dreptate nouă nu ne poate face nimeni. Au murit oameni, noi am rămas mutilați pe viață, atât supraviețuitorii, cât și părinții care au rămas mutilați, pierzându-și copiii sau soțiile sau soții”.

Despre justiția română el spune că este „imperfectă” și „schilodită de politicieni”, dar că face justiție „așa cum poate ea, în ritmul ei și cu viteza melcului”.

Supraviețuitor al incendiului din Colectiv: S-a făcut justiție. Dreptate nouă nu ne poate face nimeni

 

Mircea Grecea arată că știința îngrijirii arșilor a fost abandonată în România.

„De ce nu avem centre de arși sunt multe cauze, dar poate că una dintre cele mai importante cauze vine din faptul că învățământul din România a abandonat complet știința îngrijirii arșilor. Pur și simplu e mult mai profitabil pentru medicii de chirurgie plastică și pentru învățământul universitar de medicină să instruiască chirurgi plasticieni și chirurgi estetici. Arsura e murdară, în general sunt pacienți defavorizați social, nu-i ceva interesant”, a mai spus acesta la Aleph News.

Magistrații Curții de Apel București au decis joi pedepsele pentru inculpații în dosarul Colectiv. În mare parte este vorba de pedepse înjumătățite față de decizia din fond.

Pedepsele în cazul Colectiv:

Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4 - 4 ani
Alin Anastasescu, patronul clubului Colectiv - 11 ani și 8 luni
Paul Gancea, alt patron Colectiv - 6 ani și 4 luni de închisoare
Costin Mincu, al treilea patron - 8 ani de închisoare
Daniela Niță (decedată), administratorul firmei de artificii - 12 ani și 8 luni
Cristian Niță, patronul firmei de artificii - 2 ani și 6 luni cu suspendare
Viorel Zaharia, pirotehnist - 6 ani și 10 luni
Marian Moise, pirotehnist - 6 ani și 10 luni
George Petrică Matei, pompier - 8 ani și 8 luni;
Antonina Radu, pompier - 8 ani și 8 luni
Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu și Larisa Luminita Ganea au fost achitate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel