RUPTURĂ în Coaliție! Cerută insistent de Dragnea, Tăriceanu NU vrea amnistie și grațiere

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a declarat reticent cu privire la o eventuală Ordonanță privind amnistia. În timp ce Liviu Dragnea susține că această măsură este necesară, Tăriceanu este acum foarte rezervat fiind preocupat de percepția publică.

"E foarte greu de făcut o selecție unde a fost corect și unde nu a fost corect și atunci o astfel de măsură de amnistie și grațiere, inclusiv, s-ar justifica. Dar eu nu pot să spun mai mult decât atât pentru că în momentul în care mi se deschide un astfel de dosar atunci în mod evident cei care mă privesc ar spune <Tăriceanu este direct interesat pentru că este vizat de un dosar de care încearcă să scape>, iar eu vreau să demonstrez că toate acuzațiile sunt false", a declarat Călin Popescu Tăriceanu, intr-un interviu acordat Mediafax.

Președintele Senatului spune că personalizarea unui demers, cum ar fi modificarea unei legi, este cea mai simplă metodă folosită.

"E cel mai simplu să arăți cu degetul, să personalizezi acest demers, să spui că e Dragnea, poate Tăriceanu, poate cine știe pentru folosul cuiva și atunci sigur că lumea înțelege foarte simplu, nimeni nu poate sta să explice cetățenilor la televizor articol cu articol din Codul Penal și nici eu, pentru că nu sunt jurist de profesie, nu cunosc toate finețurile, toate detaliile", a mai precizat liderul ALDE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel