SURSE. Se declanșează SUSPENDAREA lui Klaus Iohannis

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Se pregătește SUSPENDAREA președintelui Klaus Iohannis.

Potrivit unor surse g4media.ro, pe  20 iunie va avea loc o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului în care PSD va declanșa procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.

Ședința comună a Parlamentului va avea loc cu o zi înainte ca Liviu Dragnea, să afle sentința în dosarul BOMBONICA- dosarul angajărilor fictive.

În acest dosar procurorii au cerut condamnarea lui Dragnea la şapte ani şi jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi o pedeapsă de doi ani şi jumătate pentru instigare la fals intelectual.

Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă preşedintelui.

Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel