Sute de badante românce revin din străinătate cu depresie și schizofrenie: „În urma suprasolicitării, ajung până la psihoze”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:
Sute de badante românce revin din străinătate cu depresie și schizofrenie: „În urma suprasolicitării, ajung până la psihoze”
Sute de badante românce revin din străinătate cu depresie și schizofrenie: „În urma suprasolicitării, ajung până la psihoze”

Un salariu bun, pe care în țară nu l-ar putea obține vreodată, le motivează pe tot mai multe românce să plece la muncă, în străinătate.

Cele mai multe dintre ele sunt angajate ca badante, acele femei care au grijă de bătrâni, dar revin acasă cu depresie și schizofrenie, după ani de zile petrecuți printre străini.

Dincolo de trauma trăită, spun psihologii, femeile, devenite victime, cu greu se readaptează la viața de familie. Mai grav este că numărul pacientelor care au nevoie de psiholog este într-o creștere alarmantă.

 

„Am început să aud voci. Mi se părea că oamenii mă vorbesc de rău”

 

O pacientă a lucrat timp de zece ani în Belgia. A vrut să le ofere celor dragi, de acasă, un trai decent, fară lipsuri financiare, dar și-a ruinat sănătatea.

„La început a fost mai ușor, dar apoi mi-am schimbat locul de muncă, am lucrat cinci ani într-un loc și cinci ani în alt loc. Problemele au început de acum doi ani. Am început să aud voci. Mi se părea că oamenii mă vorbesc de rău, că au ceva cu mine. Aveam 48 de kg. Foarte greu a fost. Am și venit mai repede acasă”, spune o pacientă, la Știrile PRO TV.

Femeia câștiga 1.800 de euro pe lună, bani suficienți cât să le ofere celor doi copii mici și soțului o viață frumoasa, acasă. Dar oboseala și stresul au împins-o la gânduri suicidare. În prezent, este unul din sutele de cazuri de depresie, tratate lunar de specialiștii de la Institutul de Psihiatrie Socola.

Reporter: Câte ore lucrați pe zi, acolo?

Pacientă: “Lucram și 14 ore.”

Reporter: Zile libere aveați?

Pacientă: “Nu prea.”

Reporter: Dacă nu ați fi mers acolo, ați fi câștigat aceeași bani aici, în România, poate la fel?

Pacientă: “Nu, că eu nu am o calificare, nu am școală făcută.”

 

Tratamentul durează luni de zile

 

Depresia se ameliorează, dar tratamentul durează luni de zile și chiar trebuie reluat, dacă episoadele de gravă tulburare emoțională reapar. De cele mai mult ori, e nevoie de peste un an de terapie.

„În urma suprasolicitării fizice și psihice, ajung să dezvolte simptome care se încadrează în sindromul depresiv, dar pot ajunge și până la psihoze. Inițial, pleacă de la tulburări de somn, au insomnii. Li se pare că cineva le urmărește sau că vrea să le facă rău, ajung în regim de urgență psihiatrică”, susține Raluca Prepeliță, psihiatru Institutul de Psihiatrie Socola, conform sursei citate.

 

Aproape un milion de femei din România lucrează în străinătate ca îngrijitoare

 

Statisticile recente arată că aproape un milion de femei din România lucrează în străinătate ca îngrijitoare, badante, cum li se spune în Italia.

„Este greu să reînnoade relația cu familia, relația cu soțul, cu copiii care au crescut. Multe dezvoltă această depresie, fiind trecerea de la o societate la alta, de la o viață la alta”, a declarat Felicia Ciobanu, psiholog Institutul de Psihiatrie Socola.

Numai în primele șase luni ale acestui an, peste 130 de femei au avut nevoie de ajutor în depresie, de consiliere psihologică și tratament. Numărul este dublu comparativ cu anii precedenți.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel