Conform Claudiei Guțulescu, o româncă originară din Drobeta-Turnu Severin care trăieşte de mai mulţi ani în Londra, tinerii români din Londra i-au lăsat un gust amar, după „reprezentația” jenantă pe care au dat-o de 1 Decembrie.
Aceasta a povestit cum a petrecut și cum s-a manifestat un grup de români de Ziua Națională a României. Ea s-a arătat șocată și rușinată că poate atunci când cineva va afla că este româncă, o va asocia cu această imagine teribilă.
Români, haos de Ziua Națională a României la Londra
„De Ziua Națională a României, câțiva reprezentanți ai țării s-au adunat în centrul Londrei. Câteva sute, privind filmările. Acoperiți cu tricolorul, majoritatea tineri, s-au strâns cu toții în jurul unui microbuz din care răsuna puternic muzica. Ce muzică?, o să întrebați. În principal manele, o să vă răspund.
Bun, lăsăm așa, asta le-a plăcut, asta au cântat. Până la urmă, e și asta o parte din “ștampila” națională. Dar șocant este că în câteva ore au început să înjure tare în microfoane poliția, să se încaiere cu ei, să facă efectiv ca niște sălbatici îngrozitor de agresivi și needucați, suiți pe autobuze, înjurând și gesticulând oribil. Privind imaginile, am rămas mută. Mută de rușine, indignare, totul a fost de un grotesc greu de exprimat în cuvinte.
Și o să revin oarecum la ce vă spuneam acum câteva zile: România…mereu surprinzătoare. De data asta, o surpriză de un negativ greu de înghițit. Mă tot scutur de două zile încercând să scap de imaginile respective, dar ele revin mereu și mereu și mă uit la lumea din jur, la poliția de pe stradă și mă întreb data viitoare când vor afla de unde sunt, câți dintre ei se vor gândi la aceste imagini și, în sinea lor, mă vor asocia cu ele?”, a pus problema pe Facebook Claudia Guțulescu.
Postarea a primit multe reacții și comentarii din partea românilor, însă unul s-a evidențiat în mod special, prin adevărul dur pe care l-a surprins.
„Și tot noi ne supărăm că nu vor câte unii să intrăm în Schengen..”, scrie un bărbat. „Exact asta mă gândeam, sincer”, îi răspunde Claudia Guțulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News