Tânăr român, anchetat după ce a încercat să smulgă un copil din braţele mamei sale: „Mi s-a părut că este al meu“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un tânăr în vârstă de 29 de ani este cercetat de poliţişti după ce marţi, într-o piaţă din Deva, a încercat să smulgă un copil de doi ani şi jumătate din braţele mamei sale, agresorul, despre care se bănuieşte că ar fi fost sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, declarând ulterior că a făcut acest gest deoarece i s-a părut că minorul ar fi fost al lui. 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, incidentul a avut loc în Piaţa Arras, situată într-o zonă relativ centrală a municipiului Deva, locul fiind amenajat sub forma unui părculeţ, frecventat des de localnici şi copii.

Incidentul a avut loc în zona Piața Arras, din Deva. Bărbatul – în vârstă de 29 de ani – ar fi încercat să ia copilul din brațele mamei sale ziua în amiaza mare. Din primele informații, tânărul, care s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, s-a apropiat de tânăra mamă, o femeie în vârstă de 24 de ani, şi a încercat să îi smulgă copilul din braţe, potrivit antena3.ro.

Copilașul – de doi ani și jumătate – nu a fost rănit. Cel mai probabil, însă, s-a speriat de întreaga situație. În ajutorul femeii au sărit mai mulți trecători, care au reușit să-l prindă și să-l țină pe bărbat până când în zonă a ajuns un echipaj al oamenilor legii.

'Minorul nu a suferit vătămări corporale, iar tânărul a fost reţinut de trecători până la sosirea poliţiştilor, care s-au deplasat, în cel mai scurt timp, la locul faptei. La faţa locului a intervenit un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică Deva, care l-a imobilizat pe tânăr şi l-a condus la o unitate medicală în vederea evaluării psihiatrice', a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe şi continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care s-a comis fapta şi pentru luarea măsurilor legale care se impun. Tânărul urmează să fie internat la Spitalul de Psihiatrie din localitatea Zam, transmite Agerpres.

Ce spune Poliția

 

În cazul de față, reprezentanții IPJ Hunedoara au făcut câteva precizări. Așa s-a aflat că apelul la 112 a venit cu puține minute după ora 13. Sesizarea a făcut ca, în cel mai scurt timp posibil, la locul incidentului să ajungă polițiștii. Care au intervenit pentru imobilizarea tânărului.

„Astăzi, în jurul orei 13:10, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul serviciului apel de urgență 112 cu privire la faptul că, în zona Piața Arras, din Deva, un tânăr, fără motiv, ar fi încercat să smulgă un minor din brațele mamei sale.

Minorul nu a suferit vătămări corporale, iar tânărul a fost reținut de trecători până la sosirea polițiștilor, care s-au deplasat, în cel mai scurt timp, la locul faptei. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Biroului Ordine Publică Deva, care l-a imobilizat pe tânăr și l-a condus la o unitate medicală în vederea evaluării psihiatrice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe și continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor comiterii faptei și a luării măsurilor legale care se impun”, se precizează într-o informare a IPJ Hunedoara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel