Publicitate
Potrivit Poliției Harghita, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Miercurea Ciuc, au fost identificate persoanele bănuite de agresiunea din Noaptea de Înviere. Polițiștii au deschis o anchetă.
„Este vorba despre doi bărbați, unul în vârstă de 24 de ani, din Tușnad și celălalt în vârstă de 39 de ani, din Mădăraș.
Din investigațiile efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în jurul orei 02.30, bărbatul de 39 de ani se afla într-o stare vădită de ebrietate și ar fi fost agresat de două persoane în parcul central din municipiul Miercurea Ciuc.
Ulterior, împreună cu prietenul său, de 24 de ani, s-a deplasat în parc, unde au văzut un grup de tineri. Grupul a observat intențiile agresive ale celor doi bărbați, fapt pentru care au fugit spre biserica din proximitate, însă, în fața acesteia, un tânăr de 18 ani, din Miercurea Ciuc a fost ajuns de cei doi, care i-au aplicat mai multe lovituri. Ulterior, tânărul a primit îngrijiri medicale, din fericire nefiind necesară internarea sa. Cei doi bărbați au declarat că ar fi confundat tânărul respectiv cu altă persoană”, arată Poliția Harghita, potrivit Mediafax.
De asemenea, tânărul bătut din greșeală a declarat că dorește să se împace cu cei doi agresori, fapt pentru care și-a retras plângerea depusă.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii şi liniștii publice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News