Tânăr român, membru al unui clan MAFIOT din ITLAIA, care transporta droguri cu ambulanțe și submarine

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Un tânăr român de 24 de ani va fi extrădat în Italia. El este acuzat că este membru al unei grupări mafiote din Sicilia, specializată pe traficul de droguri. EL a mai fost arestat pentru că a încercat să fure cupru din panouri fotovoltaice.

Un tânăr român, de 24 ani, originar din Hârșova, județul Constanța, urmează să fie predat autorităților din Italia, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare.  Marian Iulian P. este dovedit ca membru al unei rețele mafiote din Catania, Sicilia. Anul acesta, poliția a demarat o acțiune de amploare pentru destructurarea rețelei mafiote gigant, fiind prinși și arestați 40 de membri, potrivit presei italiene.

Tribunalul din Sicilia a emis mandat de arestare și pe numele românului iar autoritățile constănțene au demarat procedurile pentru extrădarea acestuia în Catania, pentru a fi judecat. Românul de doar 24 de ani s-a mai aflat in atenția autorităților din Italia în urmă cu patru ani, după ce a fost surprins, împreună cu alți doi complici, încercând să fure cuprul dintr-un sistem fotovoltaic.

Din februarie 2017 și până în prezent, în timp ce se afla în orașul Catania, românul a acționat ca membru al grupării infracționale CAPPELLO –BONACCORSI, în sensul că el, împreună cu alți complici, controlau zona Catania, făcând trafic de droguri. Toată această activitate avea scopul de a spori puterea grupării de tip mafiot, relatează presa din Italia.

 

Pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare

În momentul în care s-au făcut arestările în Catania, individul a reușit să fugă, întorcându-se în România. Pe 21 octombrie a fost identificat pe raza orașului Tulcea. Ulterior au fost înaintate instanței de judecată documentele în vederea luării măsurii arestării preventive, privind punerea în executare a unei semnalări privind mandatul european de arestare din 19.09.2019 emis de Tribunalul Catania , Italia, pe numele lui PI.I.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de organizare a unei grupări de tip mafiot-trafic de stupefiante, pedeapsa maximă prevăzută de Codul penal italian fiind de 20 ani închisoare.

De menționat și  că doi dintre capii grupării infracționale CAPPELLO –BONACCORSI au fost condamnați, potrivit presei din Italia, la începutul lunii octombrie la 27 ani de închisoare, relatează replicaonline.ro.

Poliția națională columbiană se afla pe urmele rețelei de mai mulți ani de zile. În 2015 autoritățile au confiscat 214 kg de cocaină și au reținut cinci persoane care au transportat marfa prin ambulanță. Printre cei arestați s-a numărat un medic, Edgardo Figueroa, care conducea operațiunea de trafic de cocaină. Acesta era specialist medical în chirurgie și a lucrat în spitalul municipal din Catania. Figueroa a fost, de asemenea, un candidat pentru funcția de primar din orașul Puerto Caicedo.

Nu doar cu ambulanța se pot transporta droguri. Printre cele mai interesante mijloace de transport se numără și submarinele construite de carteluri pentru a transporta droguri, implanturile mamare umplute cu cocaină și câini ale căror cavități abdominale sunt umplute cu saci de droguri.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel