Trupul ei a fost găsit, sâmbătă dimineața, într-un parc din Mangalia. Camerele de supraveghere au înregistrat doi indivizi, cu feţele acoperite, care au dus cadavrul acolo.
Poliţiştii au aflat că victima este din Vaslui, iar principala suspectă este cea mai bună prietenă a ei, o fată de 18 ani. S-ar fi certat din cauza unui bărbat şi s-a ajuns la crimă. Criminala a pus trupul într-un geamantan și dus în parc, unde a fost abandonat.
"Faţa era desfigurată total. Deci nu se mai cunoştea nimic. M-a apucat plânsul. Era chircită, era... în forma în care au băgat-o. Deci era înghesuită, acolo", a declarat Emil, pescarul care a găsit trupul fetei. Pe lângă lovituri, fata avea şi o tăietură la gât. În parc nu au fost găsite urme de sânge, semn că a fost ucisă în altă parte.
"Au desfigurat-o ca să fie recunoscută cât mai greu"
Pentru criminalişti, violenţa extremă care a dus la moartea tinerei este un indiciu. "Au desfigurat-o ca să fie recunoscută cât mai greu. De multe ori chestia asta o face cineva care e cunoscut de victimă", a declarat Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist. Vestea crimei s-a răspândit ca o undă de şoc în oraşul-staţiune Mangalia. Localnicii au venit cu lumânări la locul în care trupul a fost găsit.
Victima de 18 ani ar fi fost ucisă de colega ei de cameră. Cele două erau cameriste la un hotel din Saturn și împărțeau aceeași cameră de hotel. S-au certat pentru că victima își înșela iubitul, iar autoarea trebuia să mintă pentru ea.
Cercetările sunt continuate în acest caz de poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News