Tânără româncă - „carieră“ de madamă în Spania. Zeci de prostituate obligate să își vândă corpul, dar și droguri

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O româncă de 31 de ani a fost reținută, alături de alte 5 persoane, fiind suspectată că împreună cu aceștia a comis infracțiuni împotriva sănătății publice (trafic de droguri), spălare de bani și exploatare sexuală.

Garda civilă a arestat, pentru moment, 6 membri ai unei organizații criminale, iar doi lideri principali ai grupării sunt deja în arest preventiv. Cei șase, printre care și  româncă de 31 de ani, sunt acuzați de exploatarea sexuală femeilor și trafic de droguri în Castalla (Alicante).

Potrivit agenților gărzii civile spaniole, încă din luna august au aflat despre existența unui apartament, situat în Castalla, pe care gruparea l-ar fi folosit pentru activitățile ilicite și în care erau reținute, cu forța, femei care erau fosrțate să practice prostituția în beneficiul grupării. Victimele au fost capturate printr-o rețea largă de reclame publicate pe site-uri web specializate în servicii de prostituție și proveneau, în mare parte din țări precum Paraguay, Venezuela, Republica Dominicană, Columbia, Mexic, România, Bulgaria și Rusia, precum și din Spania.

Mai mult, pe lângă femeile care erau reținute în acea locuință, închiriată pe numele unui italia, erau și alte 25 de femei care erau puse  „la dispoziția“ clienților și erau trasnportate cu mașini la adresele acestora. Continuând investigația autoritățile au mai aflat și că din grupare fac parte și 2 femei, de naționalitate română și cubaneză, care au jucat rolul de „madamă”, asigurând medierea dintre prostitută și client și asigurându-se că aceasta va face totul pe placul clientului.

Șeful organizației, pentru a obține mai multe performanțe, pe lângă activitatea sexuală, le obliga pe femei să desfășoare o afacere paralelă  și anume traficul de droguri (cocaină). Femeile lespuneau clienților că le pot face rost de droguri, contactând apoi un spetuagenar care se ocupa de livrarea propriu-zisă, oriunde și la orice oră.

Potrivit autorităților Spaniole, madama româncă și colega sa cubaneză se ocupau de „distribuția, organizarea, durata și contabilitatea serviciilor prestate“de celelalte femei. Totodată acestea erau responsabile de „transmiterea comenzilor și a instrucțiunilor cu privire la serviciile solicitate de clienți“, după cum relateaza garda civilă, citează eldigitaldealbacete.com.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel