Tânără româncă, rătăcită. Nu mai știe cum o cheamă, de unde vine și unde vrea să ajungă

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

O tânără a fost găsită rătăcită în Sibiu, fără să mai știe cum o cheamă, de unde vine și unde vrea să ajungă. Oamenii s-au mobilizat și i-au găsit familia la sute de km distanță.

O tânără în vârstă de 22 de ani, care și-a pierdut memoria, a fost găsită zilele trecute pe străzile din Sibiu. Nu știa cum o cheamă, unde locuiește și unde vrea să ajungă. A fost găsită de o femeie care a mobilizat sute de oameni pentru a reuși să afle cine e fata și de unde vine.

Luiza Sîrbu a fost cea care a lansat un apel către comunitatea sibiană, pe Facebook. Atunci când un polițist a contactat-o pentru a afla dacă o cunoaște pe femeia care își uitase identitatea, sibianca a decis să ajute cu orice putea, așa că a luat poza făcută de autorități și a distribuit-o pe rețelele de socializare.

 

„Am distribuit poza peste tot pe unde am putut, iar lumea a luat inițiativă”

 

„Eu am lucrat la o spălătorie de pe Calea Șurii Mari, de lângă Hornbach. Lucrând până seara târziu, patrulele de poliție mai veneau și stăteau cu mine când era întuneric. Așa am ajuns să cunosc majoritatea polițiștilor din zona aceea.

Alaltăieri am primit mesaj de la un domn polițist întrebându-mă dacă o cunosc pe acea doamnă, care susținea că are o rudă care lucrează la una din spălătoriile de lângă Hornbach. Nu o știam, dar am întrebat dacă aș putea să public poza ei pe rețelele de socializare, pe grupurile pe care mai fac postări și mi s-a dat acordul.

În momentul următor am distribuit poza peste tot pe unde am putut, iar lumea a luat inițiativa și a distribuit mai departe postarea mea de aproximativ 900 de ori”, spune Luiza, citată de Turnul Sfatului.

Nimeni din Sibiu nu o cunoștea pe tânără. Cu toate acestea, sibianca nu și-a pierdut speranța și în mai puțin de două zile a aflat identitatea ei, după ce a primit dintr-o dată câteva zeci de mesaje, fata pierdută venea din Ilfov.

 

Nimeni nu știe cum a dispărut fata din Ilfov sau când

 

„Ieri în jurul orei 13-14 a început lumea să îmi scrie că fata este din Afumați, Ilfov. Am primit vreo 50 de mesaje și toate spuneau același lucru. Am comunicat domnului polițist cu care vorbisem inițial aceste informații și mi-a spus să cer date de contact și mai multe detalii despre ea, eventual o poză după buletin.

Am găsit-o pe o doamnă care susține că este vecină cu ea și mi-a trimis o poză după buletinul vechi, mi-a spus că îi cunoaște frații și mi-a povestit mai multe despre viața familiei ei. Între timp am reușit să iau legătura chiar cu unul din frați și am aflat de la ei că nu au o situație financiară atât de bună și depind de poliție și spitalul din Sibiu să o poată transfera în Ilfov.

Țin să le mulțumesc tuturor persoanelor care m-au ajutat să o găsesc, prin ridicarea postării, prin distribuire și prin orice metodă care le-a fost la îndemână. Mi-a fost de folos să aflu cine este fata și să pot transmite mai departe domnului polițist”, a povestit Luiza.

Potrivit Luizei, nimeni nu știe cum a dispărut fata din Ilfov sau când. A fost găsită de un echipaj de poliție locală, mergând singură pe stradă. Autoritățile au încercat să o legitimeze dar ea nu știa de unde este, cine este și unde e, ci doar că este rudă cu o persoană care lucrează la spălătorie, lucru care i-a fost confirmat Luizei ulterior, de șefa unuia din frații ei, are un frate care lucrează la o spălătorie lângă un Hornbach, dar în București, nu în Sibiu.

Autoritățile sibiene confirmă faptul că identitatea tinerei a fost stablită și spun că vor fi făcute demersurile necesare pentru ca aceasta să ajungă înapoi la familie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel