Tânărul de 19 ani înarmat care a intrat pe domeniul Castelului Windsor ar fi vrut să o „asasineze pe regina Elisabeta”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Cine va fi prezent la funeraliile Reginei: De la Joe Biden și Jacinda Ardern la regalitatea europeană și doamnele de onoare ale Majestății Sale
Cine va fi prezent la funeraliile Reginei: De la Joe Biden și Jacinda Ardern la regalitatea europeană și doamnele de onoare ale Majestății Sale

Bărbatul arestat şi reţinut după ce sâmbătă a pătruns cu o armă pe domeniul castelului Windsor, reşedinţa din vestul Londrei a Elisabetei a II-a, a spus într-o înregistrare video făcută publică de presă din Marea Britanie că voia să o „asasineze pe regină”, relatează AFP.

Bărbatul în vârstă de 19 ani, care locuieşte în Southampton, sudul Angliei, a fost arestat sâmbătă, în jurul orei 08:30 (locală şi GMT), la câteva momente după ce a intrat în incinta castelului unde suverana, în vârstă de 95 de ani, îşi petrecea Crăciunul.

Duminică, poliţia a informat că l-a internat pentru îngrijire psihiatrică.

Potrivit AFP, publicația „The Sun” publică imagini cu o înregistrare video prezentată ca fiind postată pe contul de Snapchat al suspectului cu câteva minute înainte ca acesta să încerce să intre prin efracţie în castel. Îmbrăcat cu un hanorac negru şi o mască albă, el mânuieşte arbaleta şi spune: „Îmi pare rău pentru ceea ce am făcut şi pentru ceea ce am de gând să fac. Voi încerca să o asasinez pe regina Elisabeta”.

 

Tânărul se prezintă ca indian de religie sikh

 

Cu referiri aparente la saga Războiul Stelelor, el se prezintă ca indian de religie sikh şi spune că vrea să se „răzbune” pentru un masacru comis în 1919 de trupele britanice împotriva protestatarilor din India.

Fără a confirma în mod concret autenticitatea acestor imagini, poliţia londoneză a precizat că „anchetatorii evaluează conţinutul unei înregistrări video”, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, îşi petrece sărbătorile la Windsor, acum reşedinţa sa principală, după ce a renunţat la deplasarea sa obişnuită la Sandringham, în estul Angliei, din cauza reapariţiei COVID-19 în Marea Britanie din cauza variantei Omicron.

Suverana, care sărbătoreşte primul Crăciun fără soţul ei Philip, care a murit în aprilie la 99 de ani, a fost înconjurată sâmbătă de mai mulţi membri ai familiei, printre care fiii ei Charles şi Edward şi soţiile lor.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel