Tăriceanu, despre Iohannis: „Ăsta e BAU-BAU”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a vorbit, în această seară, la Antena 3, despre ordonanțele pe care le pregătește Guvernul pe legile Justiției. Tăriceanu a spus că președintele Klaus Iohannis este „bau-bau” întrucât a reușit să îi sperie pe parlamentarii de la Bruxelles cu privire la aceste ordonanțe.

„Guvernul pregătește OUG și nu este implicat Parlamentul în niciun fel. Primul ministru nu ne cere aprobare pentru ce ordonanțe dă. Ce știu eu, este că pregătesc o ordonanță care să includă toate acele prevederi din Codul Penal și din Codul de Procedură Penală care au fost declarate ca urmare a sesizării CCR și pe care CCR le-a declarat neconstituționale. Deci, ele vor trebui reformulate conform deciziilor Curții. Este o obligație și e un termen care e depășit de multă vreme. 

Acestea sunt lucrurile pe care știu că le pregătește Guvernul. Mai pot să adaug ceva: chestiunile legate de directivele europene pe care România are obligația să transpună în legislație. Știu că este vorba de asemnea despre recursul compensatoriu”, a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă aceste Ordonanțe sunt pentru a favoriza o persoană sau alta așa cum a precizat președintele Klaus Iohannis de mai multe ori, Tăriceanu a răspuns: „Ăsta e BAU-BAU care a ajuns să îi convingă și pe ăștia de la Bruxelles. Că și acolo sunt tot felul de caraghioși care ... să nu credeți că stau să citească vreo analiză, citesc și ei un titlu și le înghit”.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel